Un Bucureşti distopic. Cornel Bălan, Liftul, Humanitas, 2019

Este vorba de a doua carte a autorului, al doilea roman, apărut tot la Humanitas, ca şi primul.

Cornel Bălan, născut în 1972, trăieşte din primii ani ai mileniului în Canada, la Ottawa, însă scrisul lui nu te lasă să ghiceşti acest amănunt. Primul lui roman, Escroc SRL, apărut în 2013, se ocupa, în bună măsură, de peripeţiile unui tânăr român prin străinătăţi, unele mai mereu dincolo de marginea legii, incluzând şi o epică traversare de ocean în container. În acelaşi roman, unul de peste 500 de pagini, încăpeau şi extinse episoade din copilăria şi adolescenţa naratorului, petrecute în România. Însă, pe ansamblu, romanul nu-ţi băga degetul în ochi ca să-ţi spună că-i scris de unul plecat de-acasă, această reţinere crescându-i şansele de a fi privit şi evaluat ca operă de ficţiune.

Liftul, un roman de dimensiuni normale, puţin peste 250 de pagini, are legătură chiar mai mică decât Escroc SRL cu viaţa actuală a autorului. Este vorba de un tânăr bucureştean care locuieşte cu mama lui, e pasionat de matematică, are probleme cu somnul şi mai întâi îşi caută, apoi are un serviciu.

Bucureştiul din roman seamănă cu cel cunoscut de mine, dar pare văzut printr-un ciob care-i deformează imaginea şi-l face să pară straniu. Tânărul are un prieten yoghin cu puteri paranormale şi un cunoscut, de care s-ar lipsi bucuros, cu o capacitate de-a dreptul demonică de a-şi subjuga anturajul. Mai are şi un vecin care se crede expert în interviurile de angajare şi prin apartamentul căruia umblă, goală, o fată pe care el, vecinul, abia o cunoaşte şi de care tânărul se îndrăgosteşte. Locul de muncă pe care şi-l găseşte e la o companie dubioasă, care pare gândită de Kafka, noii lui colegi dovedindu-se o bandă de corporatişti retardaţi. Nici personajele episodice nu se lasă mai prejos, cum e cazul cu piticul întâlnit într-un supermarket, unul abuziv cu ceilalţi clienţi.

Eu, când citesc un roman, urmăresc ţesătura, nu desenul, atmosfera, nu intriga. Dacă cea din urmă e prea complicată şi pierd firul, nu fac niciun efort să-l regăsesc. Dintr-un roman citit îmi amintesc „faze” şi bucăţi de dialog, atât. Din acest motiv, apreciez cronicile care îmi dezvăluie în detaliu intriga, cunoaşterea ei mă lasă să mă concentrez, în timpul lecturii, pe aspectele pe care eu le consider cu adevărat importante. Singurul motiv pentru care nu includ în această prezentare a cărţii un sumar al celor întâmplate pe parcursul ei e faptul că nu le-am înţeles pe de-a-ntregul. Pe parcursul paginilor se ţese o conspiraţie avându-l pe tânăr drept obiect, iar în final el o desluşeşte. E tot ce pot să spun, pe acest plan.

În roman, câinii de cartier arată cam aşa: „Bătuţi de pui, asmuţiţi să se sfâşie între ei, legaţi cu lanţul de gât în spatele vreunei bodegi, să păzească lăzi… până ce vreunul scapă… Sălbăticit, mergând împleticit printre maşini, cu ochii turbaţi de prea multă lumină, aruncând priviri hămesite spre ghenele de gunoi, care duhnesc a carne putredă şi a zeamă scursă din tomberon.” (p. 115).

Iar un drum al tânărului pe Lipscani, în căutarea restaurantului în care-l aşteptau colegii, ca să-l pună să plătească, cam aşa: „Nu eram deloc puţini pietoni. Mulţimea mă împresura din toate direcţiile şi din când în când mă atingea un antebraţ transpirat sau o cămaşă udă la spate. (…) Un ţigan încerca să vândă ceasuri contrafăcute care indicau tot felul de ore. O femeie arunca la gunoi nişte fecale de schnauzer, învelite într-o pungă transparentă.” (p. 167-168).

Gândindu-mă mai bine, îmi dau seama că Bucureştiul a fost o aglomerare urbană cu multe faţete stranii şi-n anii în care i-am călcat eu trotuarele zi de zi, adică, cu mici pauze, din 1980 pănă-n 1995, ceea ce mă face să avansez ipoteza că Liftul e un roman cât se poate de realist. Paginile cărţii dovedesc o forţă narativă brută, concretizată în intriga îmbârligată de care am amintit, dar şi una de detaliu, vizibilă în fluiditatea frazei şi în lexicul deseori surprinzător. Această dualitate face din Liftul un roman mai împlinit decât Escroc SRL, iar din autorul lui, un scriitor interesant, aflat pe curba ascendenta a evolutiei sale.

Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Ultimele articole

Articole similare