A fost o vreme în care, în lumea democratică, respectul față de Statele Unite era imens.
La mai puțin de patru ani de când a preluat frâiele Statelor Unite, Donald Trump conduce cea mai mare și mai puternică (încă) țară din lume cu delicatețea unui luptător de sumo angajat din greșeală balerin.
Dintr-un furnizor de securitate și democrație, Statele Unite au ajuns să aibă anvergura unui băiat de cartier care te abordează ca să-ți ceară taxă de protecție.
Singurul lucru pe care Trump îl poate citi coerent este soldul din contul de bancă și acesta e singura lunetă prin care poate privi lumea.
„Cât costă?” sau „Ce câștig eu?” sunt întrebări puse de orice stat când vine vorba de politica externă. Problema lui Trump e că la el câștigurile trebuie să se măsoare doar în dolari. Cu cecuri încasabile acum, nu peste 10 ani.
Dai bani? Ești prietenul lui și al Statelor Unite. Căci, fără neapărat să fii auzit înainte de el, Trump e ca regele Ludovic al XIV-lea: „Statul sunt eu!”.
Așa se explică de ce Statele Unite nu au avut nicio reacție notabilă la crimele făcute de Arabia Saudită, președintele american afirmând după ce un comando din această țară l-a ucis pe ziaristul Jamal Khashoggi: „Nu îmi place deloc. Dar dacă ar trebui să oprim [contracte de] 110 miliarde de dolari în această țară … asta nu ar fi acceptabil pentru mine”.
Între timp, Canada a fost inclusă pe o listă a țărilor care reprezintă o amenințare la adresa siguranței naționale a Statelor Unite.
Mai nou, Trump cere Coreei de Sud să plătească cu aproximativ 400% mai mult în 2020 pentru a acoperi costurile menținerii trupelor americane pe peninsulă. E inutil să-i explici președintelui american că prezența acestor trupe e un ghimpe în coasta Coreei de Nord, care fără o prezență americană în zonă ar fi devenit o amenințare importantă pentru Statele Unite. Ca o fată de pension, Trump are schimburi epistolare duioase cu liderul nord-coreean, dar face pe durul cu omologul său din Coreea de Sud, aliatul său în zonă.
Trump i-a trădat laș pe aliații kurzi pentru că aceștia nu au avut banii lui Erodgan, pentru a-și cumpăra protecție.
NATO e văzută de Trump ca o pușculiță, ca și cum beneficiile indirecte aduse economiei SUA de prezența dominantă americană în această organizație ar fi inexistente.
Celebra sa declarație recentă – „Anybody wants to come in. Dictators? It’s OK. Come on in. I meet ’em all. Whatever’s good for the United States.” – trebuie citită doar în această cheie: ies bani? E ok, nu avem nicio problemă.
SUA lui Trump a ajuns să vândă dictatorilor dreptul de a-și ucide și asupri cetățenii. În curând, Statele Unite vor avea mai mulți prieteni în regimurile autoritare și totalitare decât în lumea liberă și, la 30 de ani de la căderea comunismului, asta reprezintă un revers istoric pentru democrație.
Foto: imagine de la Summitul G7 din Canada, 2018
