Decembrie roșu

Citește și

AstraZeneca şi Johnson & Johnson reiau testele clinice în SUA asupra vaccinurilor experimentale împotriva COVID-19

AstraZeneca a reluat testele clinice în Statele Unite ale vaccinului său experimental împotriva COVID-19 după autorizarea primită în acest...

Închiderea frontierei cu SUA, prelungită până pe 21 noiembrie

Canada a anunțat că a prelungit, de comun acord cu partea americană, frontiera cu Statele Unite cu încă 30...

Sondaj. CAQ nu are adversar în Quebec

În ciuda faptului că are de gestionat o criză fără precedent și impune măsuri mai puțin populare, Coalition Avenir...
George Radulescu
George Radulescu
George Rădulescu, senior editor la televiziu­nea Money.ro şi editorialist al ziarului Adevărul, are 14 ani de experienţă ca jurnalist. A publicat volumele "Un secol cu Neagu Djuvara" şi "În căutarea României pierdute". Este corespondent pentru America de Nord al trustului Money.ro.

La ce ne foloseşte trecutul şi încercarea de a-l înţelege? Pentru a nu mai repeta greşeli şi situaţii îngrozitoare? Sau, poate, pentru a înţelege mai bine natura umană? Orice răspuns pe care l-am putea da este justificat, dar nu va cuprinde niciodată întreaga încărcătură emoţională a studiului istoriei.

Pentru că emoţiile, inexplicabile ştiinţific, creează realitatea. Trebuie să te pui în pielea celor care au trăit în urmă cu 50, 100 de ani, într-un anumit spaţiu geografic şi cultural, pentru a fi cât de cât în măsură să desluşeşti ce i-a împins să lupte sau să facă sacrificii, ce i-a ajutat să învingă sau, dimpotrivă, ce i-a determinat să capituleze. Istoria nu este matematică, istoria este, în primul rând, emoţie.

A fost o înşiruire impresionantă de idealuri şi credinţe care au condus la bunăstarea de astăzi, la relativa siguranţă a zilei de mâine. Câţi dintre noi ar mai fi dispuşi acum să-şi apere convingerile cu preţul vieţii? Canapeaua confortabilă, telefonul conectat la internet şi băuturile din frigider taie elanul conştiinţei şi-i anesteziază mustrările. De ce să lupt, dacă-mi pot crea propria lume, ireală dar totuşi „a mea”?

- Publicitate -

Generaţiile de azi sunt rupte brutal de propria istorie, oricare ar fi aceasta, inducându-li-se ideea unui prezent atotputernic şi atotştiutor. În abundenţa de produse şi servicii, puţini mai sunt dispuşi să reflecteze asupra trecutului şi a suferinţelor pe care le-a generat.
Muzica epocii acoperă strigătele de durere. Marea criză a anilor `30 ai secolului trecut, crimele care au înroşit străzile oraşelor americane şi europene, ororile celui de Al Doilea Război Mondial sunt aruncate în planul secund al memoriei colective prin french swing, jazz şi tango, prin cabarete, cafenele şi maşini de colecţie.

La fel se întâmplă şi cu evenimentele petrecute mai aproape de vremurile noastre, cum ar fi revoluţia (sau lovitura de stat?) din decembrie 1989. Ni se stimulează mai degrabă memoria gustului (ciocolata „Rom”, biscuiţii „Eugenia”, pufuleţii), nostalgiile copilăriei şi adolescenţei (vacanţele la Costineşti şi Sinaia) decât memoria nedreptăţilor petrecute în temniţele comuniste, a dezumanizării prin abuzuri de tot felul.

Ai sentimentul că, undeva, cineva, cloceşte o ştergere completă a memoriei. „Cine suntem?” şi „De unde venim?” au fost înlocuite cu „Unde mâncăm diseară?” şi „Unde petrecem Revelionul?”.

- Publicitate -

Decembrie este pentru români luna miracolelor, a transformărilor totale, a apariţiei pe scena istoriei contemporane (1918) şi a revenirii în spaţiul european (1989). Cu toate acestea, dezbaterile publice sunt din ce în ce mai timide şi mai îmbâcsite de politicianism ieftin. În acest context trist, tinerii din ţară nu au aflat încă „Cine suntem?” şi „De unde venim?”. Cu atât mai puţin cei aflaţi în străinătate prin grija părinţilor care au vrut să le ofere un viitor mai bun.

Pentru că în decembrie ne-am născut şi am renăscut ca naţiune, merită să spunem măcar câteva cuvinte pe această temă a identităţii murdărite de neica nimeni cu pretenţii de ziarişti, istorici sau politicieni.

Aşadar, venim din ţara lui Petre Țuţea, una dintre cele mai luminate minţi ale secolului trecut, care şi-a asumat cu smerenie creştină batjocura stalinistă instalată în România. Dar venim şi din ţara lui Eugen Țurcanu, criminalul din temniţele comuniste care-i « cumineca » pe deţinuţi cu fecale şi urină, pentru a-şi demonstra ataşamentul faţă de comunişti. Venim dintr-o ţară de martiri şi de călăi, de sfinţi şi de draci cu chip de om.

Venim din ţara lui Vintilă Horia, care « l-a născut » pe Dumnezeu în exil, folosindu-se de drama poetului latin Ovidiu, exilat în părţile Constanţei de azi (Tomis) din ordinul Împăratului Augustus. Ce operă fundamentală pentru români, dacă ţinem cont de exodul care a urmat după anul 2007… Prin urmare, venim din ţara unor mari exilaţi sau autoexilaţi, care nu au încetat nicio clipă să iubească România şi să o reprezinte cu demnitate. Dar venim şi din ţara unor trădători prin excelenţă, care au pus interesul personal mai presus de cel al ţării lor, din ţara unor găinari cu senzaţia impunităţii, a scutirii de pedeapsă din cauza împrejurărilor.

Pendulăm între oameni de mare valoare şi scursuri umane. Fiecare naţiune are bizareriile ei, însă la noi prea sunt definite extremele. Se amestecă foarte ciudat omenia cu răutatea, iniţiativa cu delăsarea, geniul cu incompetenţa crasă.

De aceea nu prea se leagă nimic la noi. De aceea avem şi o diasporă şubredă ca foiţa de ceapă degerată, mâncată de dăunători şi paraziţi de tot felul. De când cu comunismul, s-a diluat sentimentul ruşinii, al inadecvării, al „statului în banca ta”.

Tupeul a înlocuit competenţa, iar „imaginea” a devenit noua prostire în faţă. Orice analfabet/analfabetă (pentru a nu face discriminare de gen) se prezintă drept politician, orice escroc de doi lei se dă om de afaceri. Şi exemplele pot continua.

Decembrie ar trebui să fie pentru români o lună „a punerii în banca lor”, a mătrăşirii din spaţiul public a neaveniţilor de tot felul. Decembrie ar trebui să fie un timp al amintirii sângelui vărsat pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru şansa pe care am primit-o ca naţiune.

Dar mai presus de toate, decembrie ar trebui să fie o perioadă a tăcerii şi a decenţei, pentru că aşa ne-am născut (1918) şi am renăscut (1989) în chinurile istoriei.

Foto extrasă din cartea „1989 Libertate Roumanie”, Denoel Paris

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Doar 900 de români din Canada au ales să voteze prin corespondență

Doar 904 români din Canada au optat pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare din luna decembrie, potrivit...
- Publicitate -

AstraZeneca şi Johnson & Johnson reiau testele clinice în SUA asupra vaccinurilor experimentale împotriva COVID-19

AstraZeneca a reluat testele clinice în Statele Unite ale vaccinului său experimental împotriva COVID-19 după autorizarea primită în acest sens din partea autorităţilor de...

La mai puțin de două săptămâni de data alegerilor, ultima dezbatere televizată în SUA

Preşedintele american, republicanul Donald Trump, şi contracandidatul său democrat Joe Biden se vor confrunta joi seară în dezbaterea finală înaintea alegerilor de la 3...

Sondaj. CAQ nu are adversar în Quebec

În ciuda faptului că are de gestionat o criză fără precedent și impune măsuri mai puțin populare, Coalition Avenir Quebec (CAQ) nu are adversar...

România a depășit Quebecul la numărul de decese din cauza COVID-19

România a depășit joi, 22 octombrie, Quebecul la numărul total de decese din cauza COVID-19. După o zi record la toate capitolele, România a ajuns...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -