Fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie, Lucian Bute, a anunţat că va deschide, în vara anului viitor, o tabără de box pentru copii.

„Staţi aproape… În curând amănunte despre tabăra mea de box pentru copii, în vara lui 2020, în colaborare cu Carrefour Multisports din Laval (…)”, a scris Bute pe pagina sa de Facebook, atât în limba română cât şi în franceză şi în engleză.

Lucian Bute, care în februarie va împlini 40 de ani, a anunţat în luna martie că îşi încheie activitatea competiţională. El a susţinut ultimul său meci din cariera profesionistă pe 24 februarie 2017, la Quebec City, pierzând prin KO în faţa columbianului Eleider Alvarez.

Mister KO, cum era poreclit Bute, şi-a apărat cu succes de nouă ori titlul mondial IBF la supermijlocie, şi a încheiat cu un palmares la profesionişti de 32 de victorii (25 KO) şi 5 înfrângeri (2 KO).

Bute are în palmaresul său de boxer amator o medalie de bronz la Mondialele din 1999, de la Houston, dar şi o medalie de aur la Jocurile Francofoniei din 2001 de la Ottawa-Hull (Canada), ambele la categoria welter.

CITEȘTE ȘI:  Nouă sportivi antrenați de Sorin Alexandru, la naționalele Canadei la karate

Născut în comuna gălăţeană Pechea, Lucian Bute locuieşte împreună cu familia la Montreal, el având şi cetăţenia canadiană, transmite Agerpres.

Carrefour Multisports este o companie deținută de omul de afaceri Tinel Timu.

Ad