Dacă vrei să faci pe cineva irelevant 364 de zile pe an, fă-l sfânt!
Și exact asta au făcut românii cu Eminescu. L-au sanctificat și-l scot, o dată pe an, în ianuarie, ca pe sfintele moaște, să freamăte cultura română, să se închine tot politicianul pios la icoana marelui poet.
Să simtă românul cum îi freamătă pieptul, ăla brodat frumos, „cu crestele”, că am dat unul dintre cei mai mari poeții ai lumii (lumea încă nu știe asta, dar să nu ne încurcăm în detalii). Să pună românul citate din Eminescu pe Facebook, între o pauză de poze cu pisici, vacanțe și mâncare.
Că, e un fapt, la citate stăm bine, cu cititul stăm mai prost. Doar 44,3% dintre românii cu vârsta de peste 18 ani au citit o carte în ultimele 12 luni. Dar, hai, că azi găsești un vers-două acolo, că ai mai trecut și tu pe la școală și, indiferent cum ai trecut prin ea, cu o strofă din Eminescu știută pe dinafară termină oricine școala în România.
Problema cu Eminescu ambalat sub formă de moaște e că mai mult încurcă decât ajută. Ca și Sfânta Parascheva, ale cărei moște stau prea puțin băgate în seamă într-o biserică 364 de zile pe an, Eminescu e și el prezent tot timpul, ne așteaptă să-l citim, să-l discutăm, să ne placă sau nu. Dar nu ne pasă. Ca și în cazul Sfintei Parascheva însă, românul își aduce aminte de poet și se calcă în picioare să-l citească doar când îl plimbăm, la aniversară, în piața publică cu alai și coroane de flori.
Când îl citim, avem grijă să-l citim frumos. Adică chestiile inofensive, cu cătăline, luceferi, păduri, rămurele și somnoroase păsărele. Știți vorba aia: despre sfinți, numai de bine.
Nu se cade să strici puritatea poetului aducându-ți aminte de articolele sale anti-semite.
Asta nu se face nici în lumea bună, că de-asta zice academicianul Eugen Simion că „Eminescu a marcat în mod indiscutabil istoria presei româneşti, este unul din marii gazetari pe care i-a avut România. Publicistica lui ar trebui predată în şcolile de jurnalism pentru că tinerii ar avea ce învăţa”.
Adevărat, ar putea învăța asta: „Dacă toți evreii străini și pământeni vor căpăta deplinătatea drepturilor civile, Moldova nu mai are de trăit decât zece ani. Țara Românească treizeci poate.”
Cum vedem, Eminescu o fi fost el genial, dar aptitudinele sale profetice erau nule.
Dacă am fi sinceri cu noi, am recunoaște că nu-l citim pe Eminescu. Vorbesc de majoritatea dintre noi. Aș face pariu că românii au azi mai mulți poeți decât cititori de poezie…
Și când zic că nu-l citim, nu înseamnă că mă bucur pentru asta. Sau că e bine că nu-l citim. Sunt doar sincer.
N-ar fi mai bine să-l aducem pe Eminescu printre noi, cu bune și rele?
Avem deja prea mulți sfinți. Și prea puțini poeți, într-o lume din ce în ce mai prozaică.
