Peste patru milioane de locuitori din Canada suferă din cauza lipsei de hrană

Canadienii care nu-şi pot permite să mănânce cu regularitate riscă să moară prematur, potrivit unui studiu publicat luni, care arată că oamenii mor din cauza lipsei de hrană chiar şi în ţările bogate.

Peste patru milioane de locuitori din Canada se confruntă cu un aport insuficient de hrană, potrivit datelor oficiale – o problemă care poate include lipsa alimentelor sau a meselor regulate, dar şi compromisuri privind calitatea acestora.

O cantitate insuficientă de hrană duce la „lipsuri materiale şi afecţiuni psihologice” care la rândul lor conduc la inflamaţii cronice şi malnutriţie, se arată în studiul publicat în Canadian Medical Association Journal.

Aceste persoane sunt de asemenea mai puţin capabile să gestioneze afecţiunile cronice, a declarat autorul principal al studiului, Fei Men, de la Universitatea din Toronto, într-un interviu telefonic pentru Thomson Reuters Foundation.

Persoanele care se confruntă cu o lipsă severă a hranei sunt de două ori mai predispuse să moară din cauza bolilor infecţioase, a leziunilor neprovocate şi a sinuciderilor decât cele care nu se confruntă cu această problemă, se mai arată în studiul citat de Reuters și Agerpres.

„Este ca şi cum am fi găsit probleme din lumea a treia într-o ţară dezvoltată”, a declarat Fei Men.

„În Canada, persoanele care suferă din cauza lipsei de hrană se confruntă cu probleme precum infecţii şi supradoze de droguri, probleme cu care ne-am fi aşteptat să se confrunte locuitorii din ţările în curs de dezvoltare”, a mai spus el.

„Rezultatele sunt destul de izbitoare şi pentru noi. Într-o ţară dezvoltată precum Canada, nesiguranţa alimentară poate provoca în continuare decese”, a declarat autorul studiului.

La nivel global, peste 2 miliarde de persoane suferă din cauza hranei insuficiente, care le pune sănătatea în pericol, dintre care 8% din populaţia din America de Nord şi Europa, potrivit celor mai recente date oferite de Organizaţia Naţiunilor Unite.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare