Care sunt asemănările și deosebirile între procesul de destituire a lui Clinton și cel al lui Trump

Citește și

P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Liderul majorităţii republicane din Senatul SUA, Mitch McConnell, a decis adoptarea unui „desfăşurător” al procesului de impeachment al preşedintelui Donald Trump care să fie cât mai apropiat de cel al procedurii similare prin care a trecut preşedintele democrat Bill Clinton, în 1999.

Democraţii, care au declanşat în Camera Reprezentanţilor procedura de punere sub acuzare a republicanului Trump, afirmă că folosirea aceloraşi reguli este greşită şi atrag atenţia asupra unor diferenţe-cheie.

DPA a făcut o comparaţie între procedura din 1999 şi cea de acum.

- Publicitate -

Prin ce se aseamănă cele două proceduri

– Cât va vorbi fiecare dintre părţi:
Echipa de avocaţi ai Casei Albe şi respectiv „managerii” Camerei Reprezentanţilor, cei şapte deputaţi democraţi ce vor juca rolul de procurori, vor dispune fiecare de un total de 24 de ore, pe parcursul a trei zile, pentru a-şi susţine cazul în Senat, la fel ca la procesul lui Clinton. Atunci, niciuna dintre părţi nu şi-a folosit timpul integral.

Iniţial, McConnell propusese comprimarea celor 24 de ore în două zile, ceea ce ar fi însemnat un program de 12 ore pe zi în loc de opt, dar această variantă a fost modificată marţi, la începerea dezbaterilor procedurale din Senat.

- Publicitate -

– Decizia cu privire la martori va fi luată doar după prezentarea argumentelor părţilor şi după întrebările senatorilor.
După cele şase zile în care îşi susţin cazul „apărarea” şi „acuzarea”, senatorii vor dispune de 16 ore pentru a le adresa întrebări în scris, după care sunt prevăzute patru ore de dezbateri ale managerilor Camerei şi avocaţilor lui Trump cu privire la citarea de martori şi solicitarea de documente, asupra cărora Senatul se va pronunţa în final printr-un vot. În cazul în care votul este favorabil convocării de martori, Senatul trebuie să decidă şi dacă mărturiile să fie publice.

La procesul lui Clinton, senatorii au votat în favoarea audierii de martori, dar fără ca aceştia să se prezinte personal în Senat, ci prin declaraţii înregistrate pe bandă video.

– Într-o altă schimbare de ultim moment, McConnell a acceptat să fie admise automat în proces şi documentele anchetei realizate de Camera Reprezentanţilor, în urma căreia aceasta a votat în favoarea punerii sub acuzare a preşedintelui. Aceste dovezi au fost admise de la începutul procesului şi în cazul lui Clinton.

Prin ce se deosebesc cele două proceduri

– Regulile nu sunt bipartizane:
În cazul lui Clinton, regulile de desfăşurare a procesului au fost negociate în prealabil de liderii republicani şi democraţi, după care Senatul s-a reunit în spatele uşilor închise şi a adoptat regulile cu unanimitate.

De această dată, au existat unele încercări de negociere, din partea liderului minorităţii din Senat, democratul Charles Schumer, dar solicitarea sa, privind audierea anumitor martori, a fost exclusă de republicani. În loc de negocieri, McConnell a formulat regulile şi a discutat cu colegii săi republicani pentru a se asigura că dispune de voturile necesare pentru a fi adoptate fără susţinerea democraţilor, mai spune dpa, citată de Agerpres.

– Nu va exista un vot asupra renunţării la acuzaţii:
În cazul lui Clinton, regulile de desfăşurare a procesului au inclus un vot cu privire la renunţarea la acuzaţii, înainte ca Senatul să dezbată convocarea de martori.

În cazul lui Trump, procedura adoptată nu prevede un astfel de vot în momentul respectiv, dar un vot privind anularea acuzaţiilor poate surveni în orice moment pe parcursul procesului. Săptămâna trecută, McConnell a declarat presei că nu dispune de suficiente voturi republicane pentru ca acuzaţiile să fie retrase, situaţie care s-ar putea schimba însă pe parcurs dacă managerii Camerei nu aduc argumente convingătoare.

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Muzeul Grevin din Montreal s-a închis

Muzeul Grevin din Montreal a anunțat azi că își închide porțile definitiv. Decizia a intrat în vigoare imediat. „După un...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -