Simona Halep, în turul trei la Australian Open

Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o fără probleme pe britanica Harriet Dart, cu 6-2, 6-4, joi, la Melbourne.

Halep (28 ani), a patra favorită, a dominat meciul cu Dart (23 ani, 173 WTA), jucătoare venită din calificări, încheind conturile după o oră şi 17 minute, deşi s-a complicat pe finalul partidei.

Românca a început meciul cu break, dar imediat şi-a pierdut serviciul. Halep a luat apoi jocul pe cont propriu şi s-a desprins la 5-1, câştigând primul set cu 6-2, după 31 de minute.

Halep a controlat debutul actului secund şi a avut 4-0 şi 5-1, a ratat o minge de meci la 5-2 şi pe fondul mai multe greşeli legate a permis britanicei să se apropie pe tabelă, la 5-4, şi chiar să aibă o minge de break (pentru 5-5), însă a găsit resursele să încheie meciul cu 6-2, 6-4.

Simona Halep a reuşit un as şi nu a avut nicio dublă greşeală, spre deosebire de Dart, care a comis 3. Halep a avut procentaje mai bune la ambele servicii (67%-56% la primul, 52%-29% la al doilea), britanica a reuşit mai multe mingi direct câştigătoare (16-14), dar a făcut şi mai multe erori neprovocate (34-23).

Halep (28 ani), care a pierdut în optimi la ediţia de anul trecut la Melbourne şi a jucat finala în 2018, şi-a asigurat un cec de 180.000 de dolari australieni şi 130 de puncte WTA, potrivit Agerpres.

Următoarea sa adversară va fi kazaha Iulia Putinţeva care a învins-o pe Danielle Collins, cap de serie numărul 26, cu 6-4, 2-6, 7-5.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare