Simona Halep, sferturi de finală la Australian Open

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis Australian Open, după ce a trecut de belgianca Elise Mertens.

Embed from Getty Images

Simona a avut nevoie de doar două seturi. Ea s-a impus în primul set cu 6-4, un set în care cele două jucătoare au alternat câștigarea game-urilor una pe serviciul celeilalte.

„Am jucat de mai multe ori, destul cât să ştiu cum joacă şi ce trebuie să fac împotriva ei. Voi fi pregătită pentru acest meci. Va trebui să lupt. Chiar dacă ea joacă foarte bine, voi fi pregătită pentru asta. Ea luptă până la final, nu renunţă niciodată”, declara Simona Halep înainte de meciul cu Mertens.

Și românca a avut dreptate.

În cel de-al doilea set, Simona s-a distanțat rapid la 3-0, dar a avut o cădere neașteptată și Mertens a redus diferența la 3-2.

Românca s-a concentrat și și-a câștigat serviciul, distanțându-se la 4-2.

La 4-3, Simona a servit pentru a se distanța decisiv în cel de-al doilea set, dar Mertens a jucat cu determinare, a reușit break-ul și a egalat: 4-4. A urmat unul dintre cele mai disputate game-uri ale meciului. Simona a reușit break-ul, dar abia la a cincea încercare, ținându-și fanii cu sufletul la gură.

Embed from Getty Images

Ultimul game a fost o formalitate, și românca a câștigat setul 2 cu 6-4.

Halep şi Mertens au jucat ambele semifinale în 2018 la Melbourne, belgianca fiind învinsă de daneza Caroline Wozniacki, iar românca a trecut de germanca Angelique Kerber, pierzând apoi finala.

Embed from Getty Images

Halep o conducea cu 2-1 pe Elise Mertens (24 ani, 17 WTA) la meciurile directe. Halep a câştigat primele două întâlniri, în 2018, în optimi la Roland Garros (6-2, 6-1) şi în turul al doilea la Madrid (6-0, 6-3), belgianca impunându-se în 2019 în finala de la Doha cu 3-6, 6-4, 6-3.

În sferturi, Simona Halep o va întâlni fie pe estoniana Anett Kontaveit (locul 31 WTA), fie pe poloneza Iga Swiatek (56 WTA).

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare