Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului

75 de ani de la eliberarea prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau

Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului este marcată în fiecare an la 27 ianuarie.

Episodul dramatic al Holocaustului rămâne o lecţie a istoriei naţionale şi universale care nu ar trebui uitată niciodată, în contextul internaţional actual, marcat de creşterea intoleranţei, xenofobiei şi antisemitismului, precizează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE aminteşte, la 75 de ani de la eliberarea prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau, că “România a depus, în ultimii cincisprezece ani, eforturi semnificative în plan intern şi european în ceea ce priveşte asumarea trecutului, condamnarea negării Holocaustului şi combaterea antisemitismului”.

„Cu prilejul datei comemorative de 27 ianuarie, Ministerul Afacerilor Externe aduce un omagiu memoriei celor peste şase milioane de victime care şi-au pierdut viaţa în Holocaust”, arată sursa citată.

În această zi, “România îşi exprimă solidaritatea cu supravieţuitorii atrocităţilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.

În 2020 se împlinesc 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare nazist Auschwitz şi, totodată, de la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Cu acest prilej, programul de informare “Holocaustul şi Organizaţia Naţiunilor Unite” a ales tema “75 years after Auschwitz – Holocaust Education and Remembrance for Global Justice”. Potrivit ONU, tema reflectă importanţa, după 75 de ani de la Holocaust, a acţiunii colective împotriva antisemitismului şi a altor forme de prejudecată pentru a asigura respectul pentru demnitatea şi drepturile tuturor oamenilor de pretutindeni.

Supravieţuitorii de la Auschwitz lansează un avertisment, la 75 de ani de la eliberare

Embed from Getty Images

La 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz, supravieţuitori ai Holocaustului, tot mai puţini, se reunesc luni în acest loc pentru a aduce un omagiu celor peste 1,1 milioane de victime, în principal evrei, pe fondul unor noi preocupări faţă de o recrudescenţă a antisemitismului, relatează AFP citată de Agerpres.

Veniţi din întreaga lume, peste 200 de supravieţuitori sunt aşteptaţi în locul fostei tabere naziste de la Auschwitz, în sudul Poloniei, pentru a-şi împărtăşi mărturiile înţelese ca un avertisment serios după un val recent de atacuri antisemite pe cele două coaste ale Atlanticului.

“Dorim ca următoarea generaţie să ştie prin ce am trecut şi ca aceasta să nu se mai întâmple niciodată”, a declarat cu emoţie duminică jurnaliştilor David Marks, 93 de ani, supravieţuitor de la Auschwitz.

Embed from Getty Images

Un număr de 35 de membri ai familiei sale apropiate şi îndepărtate de evrei români au fost ucişi la Auschwitz, cea mai mare tabără a morţii creată de Germania nazistă şi care a devenit simbolul a şase milioane de evrei europeni ucişi în Holocaust.

De la mijlocul anului 1942, naziştii au deportat sistematic evrei din toată Europa spre şase mari lagăre de exterminare – Auschwitz-Birkenau, Belzec, Kulmhof, Majdanek, Sobibor şi Treblinka.

Organizatorii insistă asupra faptului că ceremonia comemorativă de luni trebuie să se axeze mai degrabă pe ceea ce au de spus supravieţuitorii, decât pe certurile politice care au marcat pregătirile pentru eveniment.

Embed from Getty Images

“Este vorba de supravieţuitori, nu de politică”, a declarat duminică pentru AFP Ronald Lauder, preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, care a ajuns în locul fostei tabere de la Auschwitz, transformat astăzi într-un memorial şi muzeu administrat de Polonia.

”Observăm apariţia antisemitismului în timp ce nu dorim ca trecutul lor (al supravieţuitorilor) să fie viitorul copiilor lor sau viitorul nepoţilor lor”, a insistat el.

La ceremonie vor asista capete încoronate, şefi de stat şi de guvern din aproape 60 de ţări, dar lideri ai unor mari puteri vor fi absenţi, notează AFP.

Istoricul Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului

Rezoluţia 60/7 din 2005 a Adunării Generale a ONU, care a decis marcarea Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului, încurajează statele să comemoreze victimele Holocaustului şi să dezvolte programe educaţionale în materie de Holocaust.

De asemenea, documentul respinge orice negare a Holocaustului ca eveniment istoric, fie integral sau parţial, şi felicită statele care s-au angajat în mod activ în conservarea siturilor care au servit ca lagăre de exterminare naziste, lagăre de concentrare, lagăre de muncă forţată şi închisori în timpul Holocaustului.

Totodată, Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 61/255 adoptată la 26 ianuarie 2007 condamnă orice negare a Holocaustului şi îndeamnă toate statele membre să respingă fără rezerve negarea Holocaustului.

Documentul apreciază instituirea de către secretarul general al ONU a programului de informare “Holocaustul şi Naţiunile Unite” şi, de asemenea, salută includerea de măsuri în programele educaţionale ale statelor membre în vederea neutralizării încercărilor de a nega sau minimiza importanţa Holocaustului.

În fiecare an, cu prilejul Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului sunt organizate o serie de manifestări şi de activităţi la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York şi la birourile ONU din întreaga lume.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare