România elimină o parte din pensiile speciale

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale. S-au înregistrat 247 voturi pentru, niciun vot contra şi 21 abţineri.

Un sistem bolnav

Aproape toate pensiile speciale au fost introduse prin legi de către majorităţile PSD, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a menţionat că deputatul social-democrat Florin Iordache a avut patru astfel de iniţiative.

Legea pensiilor speciale a condus la aberații care nu pot fi justificate nici economic, nici moral.

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finalul anului 2019, de 9.359 persoane. Hotnews face o statistică cu valoarea acestor pensii.

Procurori și judecători – 3.878. Pensie medie – 18.716 lei (5.686 $CAD)
Personal diplomatic și consular – 840. Pensia medie – 5.538 lei (1.682 $CAD)
Funcţionari publici parlamentari – 792. Pensia medie – 4.547 lei (1.381 $CAD)
Personal aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă – 1.440. Pensia medie – 10.891 lei (3.308 $CAD)
Personal Curtea de Conturi – 609. Pensia medie – 7.800 lei. (2.369 $CAD)
Personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor – 1.800. Pensia medie – 4.439 lei (1.348 $CAD)

Anul trecut erat în România 178.168 de beneficiari de pensii militare, din care 29.584 încasau peste 6.000 de lei pe lună (1.823 $CAD), 8.929 peste 10.000 de lei (3.038 $CAD), 147 peste 20.000 de lei (6.077 $CAD), iar 5 peste 25.000 de lei (7.595 $CAD).

Anul trecut, pentru plata pensiilor speciale s-au alocat circa 9 miliarde de lei.

Cea mai mare pensie specială din România este de 77.000 de lei (23.394 $CAD), aparţinând unui fost comandant de penitenciar în perioada comunistă, a declarat, marţi, deputatul PNL Florin Roman.

“Cea mai nesimţită pensie specială din România este în prezent de 77 .000 de lei, pensia unui fost comandant magistrat de penitenciar în perioada comunistă. În 2017, această pensie era de 33.400 de lei. Astăzi, ea a ajuns la 77.000 de lei. Îi rog pe cei care nu vor să vadă adevărul să încerce măcar să urmărească cifre.

Şi, pentru ca să nu existe niciun dubiu că iniţiatorii şi părinţii pensiilor speciale, cei de la PSD, vor astăzi altceva, vreau să precizez că sunt nouă legi speciale care reglementează pensii speciale”, a declarat Roman în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectului de eliminare a pensiilor speciale.

Un proiect făcut pe jumătate

Deși este un pas înainte, noua modificare legislativă nu rezolvă în totalitate problema pensiilor speciale.

Ea elimină pensiile speciale pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, potrivit Agerpres.

Militarii, polițiștii, sportivii, artiștii și jurnaliștii își mențin privilegiile. De ce au nevoie aceste categorii sociale de pensii speciale? Nimeni nu știe.

Magistrații au anunțat că vor contesta legea la Curtea Constituțională.

 

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare