Poliţia britanică a împuşcat un bărbat în sudul Londrei, într-un incident terorist

Poliţia britanică a împuşcat un bărbat în Streatham, în sudul Londrei, în ceea ce a calificat drept un incident de natură teroristă în care “se crede că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi”, a anunţat duminică Poliţia Metropolitană.

„Un bărbat a fost împuşcat de ofiţeri înarmaţi în Streatham (sudul Londrei). În acest moment, se crede că mai multe persoane au fost înjunghiate. Circumstanţele sunt cercetate; incidentul a fost declarat de natură teroristă”, a scris Poliţia Metropolitană pe pagina sa de Twitter.

„Vă rugăm să evitaţi zona cât timp serviciile de urgenţă se ocupă de incidentul din Streatham”, a mai postat Poliţia Metropolitană, care nu a precizat starea în care se află individul împuşcat, , scrie Reuters citată de Agerpres.

Potrivit BBC, mai mulţi martori la incident au scris pe social media că au auzit trei împuşcături duminică, în jurul orelor 14:00 GMT, şi că mai multe persoane primeau îngrijiri medicale. Serviciile de urgenţă, inclusiv paramedici, au fost trimise la faţa locului. “Ceva important se petrece în Streatham High Road. Poliţie înarmată şi străzi închise”, a scris o persoană pe Twitter.

Gulled Bulhan, student în vârstă de 19 ani din Streatham, a declarat pentru Press Association (PA) că a fost martor la incident. “Traversam strada când am văzut un bărbat cu o macetă şi nişte cutii din tablă de culoare argintie pe piept care era fugărit de o persoană despre care am bănuit că era agent de poliţie sub acoperire – deşi purta haine civile. Apoi bărbatul a fost împuşcat. Cred că am auzit trei focuri de armă, deşi nu-mi mai amintesc chiar foarte bine. După aceea m-am adăpostit în bibliotecă. Din bibliotecă am văzut o mulţime de ambulanţe şi ofiţeri de poliţie înarmaţi care au sosit la faţa locului. Am fost informaţi de către ofiţeri să rămânem în interior, până ce vom fi evacuaţi”, a spus el.

Ultimul incident de acest fel din Londra s-a produs în noiembrie, când agenţi de poliţie au împuşcat mortal un bărbat care purta o vestă explozivă falsă şi care înjunghiase mortal două persoane şi rănise alte trei înainte de a fi pus la pământ de trecători. Şi incidentul de anul trecut a fost calificat de autorităţi drept atac terorist.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare