România și Canada, învinse la FedCup

România a fost învinsă de Rusia cu 3-2 în meciul din play-off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, echipa ţării noastre ratând calificarea la turneul final.

În primul meci de sâmbătă, rusoaica Ekaterina Alexandrova (28 WTA) a învins-o pe Ana Bogdan (90 WTA) cu 7-5, 3-6, 7-5.

Vineri, Ana Bogdan a învins-o pe Veronika Kudermetova cu 6-3, 6-7 (5), 6-1, după ce Elena Gabriela Ruse (166 WTA) a fost întrecută cu scorul de 6-1, 6-4 de Ekaterina Alexandrova.

În cel de-al patrulea meci de simplu, Jaqueline Cristian (197 WTA), la debutul său în echipa de Fed Cup a României, a învins-o pe Veronika Kudermetova (38 WTA) cu 7-5, 6-3.

Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse au cedat în faţa perechii Ana Blinkova/Ana Kalinskaia în două seturi, 6-3, 6-2, scrie Agerpres.

Fără vedete, Canada a fost o pradă ușoară

Elveţia s-a impus în faţa propriului public, cu scorul de 3-1, în faţa Canadei, din al cărui lot vedetele Bianca Andreescu și Eugenie Bouchard nu au jucat.

În primul meci, Jil Teichmann a învins-o pe Leylah Fernandez cu 7-6, 6-4. Belinda Bencic nu a avut vreo problemă în a trece de Gabriela Dabrowski (6-1, 6-2).

În cea de-a doua zi, Leylah Fernandez  a produs o supriză și a învins-o pe Belinda Bencic cu 6-2, 7-6. Speranțele canadienilor de a egala s-au rispit în meciul următor, când Jil Teichmann a trecut de Gabriela Dabrowski cu 6-3, 6-4.

 

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare