Harvey Weinstein a fost găsit vinovat de agresiune sexuală şi viol

Producătorul hollywoodian Harvey Weinstein a fost declarat luni vinovat de agresiune sexuală şi viol în procesul în care este judecat la New York, dar nu a fost găsit vinovat pentru acuzaţii mai grave care i-ar fi putut aduce o condamnare la închisoarea pe viaţă.

Embed from Getty Images

Este un verdict mai blând, dar care reprezintă totuşi o victorie pentru mişcarea #MeToo, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Recunoscut vinovat de agresiune sexuală şi de viol, Harvey Weinstein, în vârstă de 67 de ani, este pasibil de maximum 25 de ani de închisoare, dar nu riscă condamnarea pe viaţă, având în vedere că membrii completului de judecată nu au reţinut circumstanţa agravantă privind comportamentul său de “prădător” sexual.

Pedeapsa lui Weinstein va fi hotărâtă ulterior de judecătorul James Burke, care prezidează dezbaterile.

Embed from Getty Images

Completul de judecată a avut nevoie de cinci zile pentru a lua o decizie în unanimitate asupra unor capete de acuzare, o condiţie necesară pentru pronunţarea verdictului. Completul a trebuit să decidă pe baza mărturiilor a trei femei, dintre cele 80 care l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sau agresiune sexuală.

În final, completul l-a găsit vinovat doar pentru două acuzaţii mai puţin grave, agresiune sexuală asupra unei foste asistente de producţie Mimi Haleyi, în 2006, şi viol asupra actriţei aspirante Jessica Mann, în 2013.

Agresiunea asupra lui Mimi Haleyi şi violul prezumptiv asupra lui Jessica Mann au fost judecate ca atare, în timp ce violul asupra unei a treia femei, actriţa Annabella Sciorra, a fost deja prescris.

O recunoaştere a vinovăţiei sale la această infracţiune ar fi putut declanşa circumstanţă agravantă care l-ar fi putut încadra pe Weinstein la comportament de “prădător” sexual şi i-ar fi putut aduce o condamnare la închisoare pe viaţă.

Însă completul l-a declarat pe producător nevinovat de acest viol datând din iarna anului 1993, după ce a cerut reaudierea mărturiei actriţei.

De-a lungul procesului, avocaţii lui Harvey Weinstein au încercat să discrediteze relatările celor trei femei, chemate să depună mărturie în calitate de victime.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare