Sondaj. 38% dintre americanii băutori de bere nu ar mai cumpăra bere „Corona”

Americaniilor le e frică de berea Corona și nu mai vor să o cumpere, arată un sondaj realizat în Statele Unite. 

Sondajul a chestionat băutorii de bere americani despre populara bere mexicană „Corona”, în contextul creșterii numărului de decese ca urmare a coronavirusului care se răspândește în întreaga lume.

Sondajul a arătat că:

  • 38% dintre americanii care beau bere nu ar mai cumpăra Corona în niciun caz
  • printre cei care au spus că beau de obicei Corona, doar 4% au spus că nu vor mai bea această bere, dar 14% dintre ei au spus că nu vor comanda Corona într-un bar sau restaurant
  • 16% dintre americanii care beau bere nu știu clar dacă berea Corona este legată sau nu de coronavirus.

„Nu există nicio îndoială că berea Corona suferă din cauza coronavirusului. Putem să ne imaginăm că intrăm într-un bar și spunem „Hei, pot avea o Corona?” Sau „Dă-mi o Corona”, a spus Ronn Torossian, directorul companiei care a realizat studiul.

Sondajul a fost realizat de compania de relații publice 5W Public Relations, prin telefon, pe 737 de băutori americani de bere cu vârsta de peste 21 de ani, pe 25 și 26 februarie 2020.

Potrivit SEMrush, un furnizor de date despre tendințe în cautarea pe internet, în ultimele săptămâni au fost căutări constante după expresiile „corona beer virus” și „beer coronavirus”.

Photo by Jirka Matousek bere

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare