Joe Biden revine în cursa pentru un loc în finala cu Donald Trump

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden a înregistrat în Super Marţea electorală din SUA o revenire în cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, el ieşind învingător în cel puţin nouă dintre cele 14 state disputate.

Embed from Getty Images

Joe Biden (77 de ani) a obţinut victoria şi în statele din sud (Texas, Oklahoma, Arkansas, Tennessee, Alabama) mai ales graţie popularităţii sale în rândul afro-americanilor şi al alegătorilor de vârsta a treia.

El a câştigat marţi de asemenea în Carolina de Nord, Virginia, Minnesota şi Massachusetts.

Senatorul Bernie Sanders (78 de ani) a câştigat cu siguranţă în trei state – Vermont, Utah şi Colorado – unde marţi s-au desfăşurat alegeri primare, el fiind votat mai ales de latino-americani şi de cei născuţi între 1981 şi 2001 (aşa-numiţii ‘Millennials’).

Embed from Getty Images

În Texas, al doilea mare stat, Biden şi-a apropriat victoria la limită, în timp ce în California, cel mai populat stat din SUA, Sanders are şanse mari de a ieşi învingător. Situaţia nu este clară nici în statul Maine (nord-est), relatează DPA citată de Agerpres.

Alţi doi candidaţi democraţi, miliardarul Michael Bloomberg şi senatoarea progresistă Elizabeth Warren au înregistrat rezultate slabe şi şansele lor de a obţine candidatura democrată la convenţia din luna iulie sunt infime. Ca o consolare, Bloomberg a obţinut victoria în teritoriul Samoa Americană.

Warren, care a pierdut în propriul său stat, Massachusetts, în favoarea lui Biden, a lăsat să se înţeleagă că nu se va retrage deocamdată din cursa electorală, în pofida apelurilor unor susţinători de-ai lui Bernie Sanders de a face acest lucru.

În Super Marţea electorală, candidaţii din Partidul Democrat şi-au disputat 1.357 de locuri de delegaţi, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din numărul total de delegaţi democraţi.

Potrivit proiecţiilor realizate de CBS News, în Super Marţea electorală Joe Biden a obţinut 402 locuri de delegaţi, Bernie Sanders – 314, Michael Bloomberg – 31, iar Elisabeth Warren – 19.

Pentru a obţine nominalizarea la prezidenţialele din noiembrie, un candidat democrat trebuie să obţină sprijinul unei majorităţi din cei 3.979 de delegaţi la primul vot din Convenţia Naţională Democrată, ceea ce înseamnă 1.991 delegaţi.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare