Florin Cîțu explică de ce a renunțat să mai fie prim-ministru

Florin Cîţu a declarat că a decis să îşi depună mandatul de prim-ministru desemnat deoarece “crede cu tărie” că, pentru a avea succes în alegeri, preşedintele partidului trebuie să fie şi premier, adăugând că a ţinut cont în hotărârea sa şi de “contextul” prin care trece România.

“Un mesaj important pentru români. Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemnat Preşedintelui României. Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România. Sunt un om de partid şi înţeleg să fiu alături de partid şi de Preşedintele lui în momentele dificile. Cred cu tărie că pentru avea succes, în alegerile care vin, Preşedintele partidului trebuie să fie şi Prim-Ministru. Decizia Preşedintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcţia de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluţie agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi. Cu responsabilitate, transparenţă şi profesionalism am luat această decizie”, a scris liberalul, joi, pe Facebook.

El a adăugat că a reflectat mult “în ultimul timp”, ţinând cont de “evoluţia situaţiei” prin care trece ţara noastră.

“Este o decizie la care am reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluţia situaţiei prin care trece România astăzi. Rămân la finanţe. Avem multă treabă de făcut pentru perioada dificilă care urmează”, a mai scris Cîţu citat de Agerpres.

Administraţia Prezidenţială a anunţat joi că Florin Cîţu şi-a depus mandatul de premier desemnat.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare