Marile lanțuri de magazine alimentare din Quebec au anunțat că vor reduce programul de lucru, începând de joi, 19 martie.
Potrivit Radio-Canada, care anunță informația, magazine ca IGA, Provigo, Maxi, Metro, Super C și Adonis au decis să închidă la ora 20.00 în loc de ora 22.00 cum era până acum. Magazinele vor deschide la ora 8.00 dimineața.
Grupul Loblaws, care deține Provigo, a precizat că această decizie va permite diminuarea presiunii pe angajații companiei care nu reușesc să reîmprospăteze stocurile de produse pe rafturi. Magazinele vor profita și pentru a face operațiuni de dezinfectare.
Comerțul este dur atins de măsurile prin care autoritățile încearcă să țină sub control pandemia de COVID-19. Magazine ca La Baie, Simons, IKEA sau Reitmans au anunțat că au închis pe o perioadă nedeterminată iar McDonald sau Tim Hortons nu mai oferă decât servicii de livrare sau servicii de livrare la volan.