Premierul britanic Boris Johnson, care a fost pozitiv pentru noul coronavirus în urmă cu zece zile, a fost transferat la terapie intensivă luni, a doua zi de la spitalizarea sa în centrul Londrei, a anunţat purtătorul său de cuvânt.
„În cursul după-amiezii, starea de sănătate a premierului s-a deteriorat şi, la recomandarea echipei sale medicale, a fost transferat la unitatea de terapie intensivă a spitalului”, a precizat purtătorul de cuvânt. „Primul ministru i-a cerut ministrului de externe Dominic Raab (…) să-l înlocuiască atunci când va fi necesar”, a adăugat el, potrivit unui comunicat.
Sending my best wishes to Prime Minister @BorisJohnson for a full and speedy recovery. My thoughts are with you and your family right now. Hope to see you back at Number 10 soon.
— Justin Trudeau (@JustinTrudeau) April 6, 2020
Potrivit Downing Street, premierul are o stare bună şi este conştient, deşi în jurul orei 18.00 GMT el a fost transferat la o unitate de terapie intensivă – unde sunt tratate cele mai grave cazuri – a spitalului St Thomas, în centrul Londrei, notează Reuters.
Biroul premierului a precizat că acesta a fost transferat la terapie intensivă ca „măsură de precauţie pentru cazul în care ar necesita ventilaţie”.
Johnson, de 55 de ani, a fost testat pozitiv pentru coronavirus la 26 martie. Purtătorul său de cuvânt a cerut anterior precauţie cu privire la unele informaţii apărute în mass-media potrivit cărora Johnson primeşte oxigen şi a refuzat să spună direct dacă acesta are pneumonie, relatează AFP şi Reuters citate de .
Potrivit ziarului The Times şi corespondentului ITV Robert Peston, premierului britanic i s-a dat oxigen.
Ministrul de externe Dominic Raab, 46 de ani, a prezidat luni reuniunea de urgenţă a guvernului britanic privind criza COVID-19.
Photo by BackBoris2012