18 aprilie, vârful pandemiei de COVID-19 în Quebec. Între 1.263 și 8.860 de decese, potrivit scenariilor

Guvernul provinciei Quebec a prezentat scenariile cu care autoritățile din domeniul sănătății publice lucrează în combaterea pandemiei de coronavirus.

Aceste studii au fost făcute pentru a permite autorităților să se pregătească pentru diverse situații și să aibă la dispoziție resursele necesare (materiale medicale, paturi de spital libere, respiratoare etc).

Ce trebuie să rețineți: că este vorba de două scenarii, cel mai bun și cel mai rău posibil, și că vorbim de niște ipoteze de lucru. Realitatea poate fi diferită, dar e de presupus că dacă măsurile de izolare și de igienă vor fi respectate în continuare, atunci provincia va putea să-și reia activitatea mai repede.

Scenariu pesimist

Inspirat de situația Italiei, acesta ar prevedea:

  • 59.845 de cazuri
  • 8.860 de decese
  • 3.028 de persoane spitalizate
  • 1.009 persoane la terapie intesivă

 

Scenariul optimism

Acest scenariu este însă diferit și Quebec e mai aproape de acest model, inspirat de situația Germaniei sau cea a Portugaliei, țări cu un număr relativ redus de decese.

  • 29.212 cazuri
  • 1.263 de decese
  • 1.404 persoane spitalizate
  • 468 de persoane la terapie intensivă

Cel mai probabil, Quebec se va afla între aceste două scenarii, autoritățile sperând că provincia va fi cât mai aproape posibil de scenariul optimist.

Vârful crizei va fi între 18-20 aprilie.

După acest vârf, numărul de cazuri va scădea și viața va putea reveni la normal, dar revenirea va fi treptată, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere social.

În acest moment nu există o dată certă și stabilirea acesteia revine guvernului.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare