Cum se vede criza din opoziție? Interviu cu Monique Sauvé, Partidul Liberal din Quebec

Premierul Legault iese în fiecare zi în fața presei și a cetățenilor pentru a oferi informații despre lupta guvernului cu pandemia de COVID-19. Miniștrii săi țin conferințe de presă. Sunt vremuri în care am uitat că există și alte partide în Adunarea Națională a Quebecului.

Am vrut să vedem cum se vede această criză dinspre principalul partid de opoziție, Partidul Liberal, și am stat de vorbă cu Monique Sauvé, deputată de Fabre.

Care sunt principalele provocări cu care vă confruntați ca politician în această perioadă de criză?

Ceea ce cel mai important este ca toți cetățenii să înțeleagă importanța de a acționa. Premierul Quebecului a repetat de mai multe ori că fiecare gest contează, deci trebuie ca toată lumea să urmeze indicațiile autorităților. Din păcate, sunt oameni care nu le respectă.

Ne-am regăsit cu o criză la nivel mondial. În mai puțin de două săptămâni totul a fost bulversat și trebuie să ne schimbăm comportamentul extrem de rapid.

Aceasta este cea mai mare provocare, ca mesajul guvernului să ajungă la oameni și aceștia să-l respecte.

Toată lumea îl vede în fiecare zi doar pe premierul François Legault. Care e rolul opoziției în această perioadă?

Pentru noi este extrem de important să colaborăm. Suntem toți în slujba unui singur interes: sănătatea cetățenilor și apoi sănătatea economică. Trebuie să lucrăm împreună. Eu lucrez din poziția de purtător de cuvânt al partidului pentru persoanele în vârstă și colaborez foarte bine cu toate ministerele implicate.

Trebuie să ascult preocupările cetățenilor, întreprinderilor și să transmit acest mesaj. Și totul merge foarte bine.

Înțeleg că aveți discuții cu guvernul și cu CAQ în acest timp, că vă consultați?

Exact. Eu sunt în legătură cu cetățenii, cu organismele comunitare, cu întreprinderile și primesc aceste mesaje pe care le transmit guvernului, ministerelor. Și mesajele se transmit foarte bine, spiritul de colaborare există și vedem rezultatul acestor discuții zi după zi.

Ați vorbit de persoanele în vârstă. Știu că guvernul a luat mai multe măsuri pentru a le ajuta. Credeți că trebuie să trecem la o altă etapă? De exemplu sunt persoane în vârstă, care locuiesc singure, care nu sunt într-o rezidență de bătrâni și care au nevoie, de exemplu, de alimente, de hrană caldă…

Vă spun că au fost mai multe apeluri către oameni să fie voluntari. Cei care vor să o facă pot merge pe site-ul jebenevole.ca și să se înscrie pentru a livra mâncare acestor persoane.

Peste tot în Quebec avem organisme comunitare cum e cazul cu „La popote roulante”, care livrează mâncare celor care au nevoie, în condiții de securitate, fără pericolul de a contamina.

Este o soluție interesantă pentru bătrânii care sunt singuri în casă.

Deci dacă în rândul comunității românești există astfel de persoane, înțeleg că pot suna pentru a beneficia de aceste servicii…

Invit oamenii să meargă pe internet și să caute după „popote roulante” și vor vedea ce servicii sunt disponibile pe teritoriul unde locuiesc ei. Apoi pot suna și este extrem de simplu să le fie livrată mâncare, dacă au nevoie.

Mulți oameni și-au pierdut joburile și stau izolate în case. Guvernul federal a anunțat un program de sprijin. Credeți că este de ajuns?

Cred că anunțurile guvernului federal în materie de sprijin salarial sunt istorice. Este foarte, foarte important ca investiție guvernamentală și vor fi și alte măsuri care vor fi anunțate.

Guvernul provincial a anunțat la rândul său măsuri care le completează pe cele luate de federali. Ne gândim la persoanele care sunt în mod deosebit vulnerabile, care au nevoie de un supliment de venit pentru a-și putea cumpără cele necesare.

Este un lucru în echipă, primul actor e guvernul federal, dar guvernul din Quebec își face de asemenea datoria pentru ca se asigura că oamenii nu se regăsesc în situații în care nu au bani pentru a-și cumpara produsele alimentare. Băncile alimentare fac de asemenea un excelent job.

Cred că nu este perfect, dar este extrem de important ce se face în prezent și pot să vă asigur că se lucrează la cele două nivele de guvernare, federal și provincial, pentru a ne asigura că oamenii pot trece peste asta.

Sperăm că această criză va trece cât mai repede cu putință. Este sigur însă că economia va fi afectată. Ați discutat deja cu parlamentarii celorlalte partide despre un plan de relansare economică a provinciei?

Sunt colegii mei specialiști pe partea economică, în special fostul ministrul de Finanțe, Carlos Leitão, care se gândesc la asta.

E un echilibru foarte, foarte sensibil între a ne asigura că toți oamenii sunt sănătoși sau ca un maximum de oameni să rămână sănătoși și cum vom face ca reconstrucția economică să înceapă. Este un echilibru la care trebuie să ne uităm zilnic. Întâi sănătatea, apoi economia.

Nu totul va porni în același timp, va fi o tranziție care va avea loc. Cu serviciile esențiale în activitate, o tranziție graduală ne va permite să relansăm economia.

Dar da, avem oameni care se apleacă asupra acestor aspecte și ei lucrează, de asemenea, într-un spirit de colaborare cu echipele guvernului.

Dacă vom avea o criză care va dura mai mult decât se prognozează, este posibil ca anumite libertăți cetățenești să fie restrânse. Partidul Liberal, ca principal partid de opoziție, va fi prezent pentru a se asigura că va fi făcut doar strictul necesar, fără a se cădea în abuzuri?

Libertățile cetățenilor sunt extrem de importante pentru Partidul Liberal. În același timp traversăm o criză fără precedent și ceea ce ne asigură foarte mult în modul în care actualul guvern acționează este că deciziile sale se bazează foarte mult pe știință, pe sfaturile profesioniștilor din sănătate.

Sunt sacrificii foarte mare care sunt cerute cetățenilor, dar în același timp trebuie să fim foarte atenți ca acea faimoasă curbă să fie aplatizată. Trebuie să ne asigurăm că sistemul de sănătate va face față. Prioritatea absolută este sănătatea.

Și trebuie să rămânem în izolare un anumit timp, dar e în beneficiul tuturor și asta ne va ajuta să câștigăm lupta cu acest virus.

Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat și pentru răspunsurile dumneavoastră și aș vrea, în încheiere, să vă rog să transmiteți un mesaj pentru comunitatea românească?

Știți că există o legătură de prietenie pe care o am cu comunitatea românească, de câțiva ani deja, de când sunt deputată. I-aș ruga să respecte directivele, să rămână în casele lor.

E important să le spunem oamenilor că înțelegem că este vorba de un sacrificiu și că apreciem asta. O facem pentru că este necesar pentru sănătatea tuturor și pentru că iubim acești oameni.

Comunitatea românească mi-este dragă, suntem prieteni de atâta timp. Vreau să fiți bine, să aveți grijă de dumneavoastră și sper să avem plăcerea să ne revedem după ce această criză se va fi terminat.

Foto: Monique Sauvé – din arhiva P.R. Fotograf: Florin Talos
Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare