Obama îşi anunţă sprijinul faţă de fostul său vicepreşedinte Biden în cursa pentru Casa Albă

Ex-preşedintele american Barack Obama şi-a anunţat marţi sprjinul faţă de fostul său vicepreşedinte Joe Biden în campania pentru alegerile din noiembrie pentru Casa Albă, într-un efort de a uni Partidul Democrat în spatele prezumtivului său candidat împotriva republicanului Donald Trump.

„Sunt foarte mândru să susţin candidatura lui Joe Biden ca preşedinte al Statelor Unite”, a declarat Obama într-un mesaj video postat pe reţelele sociale.

„Alegerea ca Joe să-mi fie vicepreşedinte a fost una dintre deciziile cele mai bune pe care le-am luat vreodată, iar el a devenit un prieten apropiat”, a mai afirmat Barack Obama.

„Şi cred că Joe are toate calităţile de care avem nevoie la un preşedinte în acest moment”, a adăugat el, transmit Reuters şi dpa citate de Agerpers.

Joe Biden a fost vicepreşedintele lui Barack Obama în cele două mandate petrecute la Casa Albă.

Obama, care rămăsese neutru în timpul alegerilor primare, a făcut acest anunţ la o zi după ce ultimul rival al lui Biden în competiţia democraţilor, senatorul Bernie Sanders, retras din cursă, şi-a declarat la rândul său susţinerea faţă de fostul vicepreşedinte.

La trei ani după ce au plecat de la Casa Albă, Barack Obama şi soţia sa, Michelle, rămân două din cele mai iubite figuri ale Partidului Democrat.

Într-un efort de a atrage aripa de stânga a partidului, Obama l-a lăudat pe Sanders, descriindu-l ca o voce a clasei muncitoare. ‘Bernie este un american original’, a spus Obama, recunoscând că SUA au nevoie de schimbări structurale.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare