Anul acesta, după 21 de ani de emigrație, trebuia să fiu acasă. Îmi imaginăm Paștele luând lumină cu mama și tata. După 21 de ani. Nu a fost să fie! Dar va fi!
Având fata acasă, întoarsă din lumile ei universitare, m-am învrednicit să fac cozonac.
Primul meu cozonac. În alți ani, îmi dădea Tatiana, o prietenă dragă. Îmi dădea cozonac și pască.
Urmând rețeta și sfaturile venite din țară de la mama și Rodica, prietena mea, am pornit marea acțiune. Executăm cu sfințenie. Îmi notasem tot. Cumpărasem produse romanești de la magazinul românesc: zahăr vanilat, esență de rom, drojdie.
Un cozonac transatlantic. Un cozonac imigrat
Am început să frământ coca.
Deodată, toate amintirile copilăriei m-au invadat. O vedeam pe bunica frământând și eu ținând de lighean și vorbind. De cele mai multe ori vorbeam despre istorie. Bunica era cartea mea de istorie orală.
Cred că este persoana din viața mea care făcea cea mai profundă sociologie profană. Înțelegea socialul dincolo de orice zid. Sunt sigură că de la bunica mi-a rămas pasiunea și ochiul atent pentru istorie.
Mi-am amintit fiecare gest al bunicii și cred că am simțit și mirosul ei. Îmi amintesc că după ce termina de așezat cozonacii în tăvi, ne chema pe mine și pe frații mei să ne facem și noi cozonacul nostru. Al meu era întotdeauna cel cu rahat, iar al Mădălinei, sora mea, era cel cu nunca.
Apoi, frământând, am văzut-o pe mama copilăriei. Obosită, grăbită, mereu lipsindu-i ceva sau dând vină pe făină. Cozonacul îi ieșea, de cele mai multe ori, micuț și necrescut.
Noi îl comparam cu cozonacul bunicii care era maiestos. Mama se enerva.
De multe ori era venită din tura de noapte. Noi îi ceream cozonac maiestos!
Nu am înțeles niciodată de unde avea mama forță de a face de toate, chiar și cozonac. Îmi amintesc că adeseori lucra și în sâmbăta Paștelui. Trei copii acasă. Incredibilă forță.
Gândurile astea m-au făcut să-mi fie rușine. Femeile în comunism puteau să facă mult, foarte mult în condiții grele, în lipsuri mari. Și totuși, în casa noastră, ca în toate casele, mirosea a cozonac de Paște.
Și ceea ce o enerva și mai tare pe mama era atunci când, atât eu cât și frații mei intram pe rând în bucătărie și ne duceam fix spre aragaz cu mâna întinsă spre ușa de la cuptor să vedem cozonacul. Cică jumătate de oră nu trebuie să deschizi.
Ieri, fiica mea a dat să facă la fel. M-am auzit strigând la ea fix cum făcea mama.
Din nou amintiri! I-am povestit și am ras amândouă cum stătea mama paznic la aragaz să nu mai apară vreun minunat să verifice cozonacul. După acea jumătate de oră, mi-o amintesc cum se așeza pe scaun și spunea… „ei, de-acum puteți să deschideți”.
Plecăciune pentru mamele copilăriei noastre !
Apoi, amintirile au fugit în nostalgii. Mama emigrării mele. O mama care mă așteaptă în fiecare an cu cozonac. Că e vara, că e iarnă mama mă așteaptă cu cozonac. Este cumva tandrețea ei. După ce las bagajele, mă duc direct în balcon acolo unde știu că mama ține cozonacii. Știu sigur că sunt acolo ! Și sunt !
Cozonacii mamei au devenit cu timpul și cu răbdare cei mai frumoși cozonaci. Maiestoși, așa cum îi vroiam noi în copilărie!
Și ieri, am avut amintirea mamei cum frământa cozonacul, cum punea ingredientele și m-am regăsit, la un moment dat, folosind amintirile drept carnet de rețete. M-am regăsit făcând exact că mama!
Nu am uitat să fac nici « Crucea ajută » pe făină înainte să încep frământatul și nici atunci când am dat cozonacul la cuptor. Maria m-a întrebat de ce am făcut crucea. Am spus pentru că așa a spus mama!
Ne pregătim pentru Înviere. Nu cred că am lipsit vreodată seara de Înviere să iau lumina.
Anul asta voi aprinde, că mulți din cei plecați, o lumânare și o voi pune la geam. Să fim împreună!
Pentru mine momentul când împărțim lumina în seară de Înviere este foarte emoționant. Atunci simți toată bunătatea și umanitatea. Unul de la altul. Și atunci când lumânarea se stinge te întorci spre cel de lângă tine și îl privești doar. De cele mai multe ori, nu îl cunoști. Îți întinde lumânarea. Chipurile în seară de Înviere sunt luminoase. Lumina și dragostea se împart!
Așa să trecem peste toate încercările. Cu lumină și dragoste! Un Paște plin de speranță, lumină și bunătate!
* Acest text a fost inițial publicat pe pagina de Facebook a Danei Ionescu.
Photo by bortescristian 
