Înainte și după P

P de la Paște. P de la pandemie.

Mă tot întreb dacă după această molimă ne vom transforma. Nu în cyborgi, nu în cărăbuși spațiali, ci în oameni mai buni.

În general, noi, locuitorii planetei și în special această nație atât de simplă, după vorbă, după port, dar care se complică atât de mult și nu-și mai regăsește nici vorba, nici portul.

De români zic. Mă întreb dacă vom fi mai chibzuiți și vom încuraja producția lucrurilor esențiale în interiorul țării, într-o formă deșteaptă, care să ne permită supraviețuirea, o siguranță mai mare dacă o altă năpasta ar năvăli peste lume.

Am învățat ceva din neajunsurile de acum? Adică, vom proteja ramurile economice strategice? Agricultura locală, să avem ce mânca, medicina și farmacie locală, să avem cu ce ne obloji, inteligență locală, să avem cu ce, orice.

Mă întreb dacă se va mai pleca spre zări mai prietenoase, dacă se va mai întoarce fiul risipitor.

Mulți observă lucruri bune apărute din experiența izolării, cel mai des aud de descoperirea valențelor culinare, de grădinărit mai cu talent acolo unde bătătura este prevăzută cu pământ și aer liber, de trecerea în online a multor activități, de curățenie desăvârșită, de somn îndestulat.

Păi dacă mă iau pe mine exemplu, toate schimbările acestea se verifică neîndoielnic.

Am devenit o gospodină ceva mai atentă, mai pasionată și mai diversificată. Rafinată, ce s-o mai ocolesc.

Multe premiere pot bifa de la sfârșitul lui martie, m-ar invidia și teatrele, specialiste în lansări dese în condiții normale. Însă eu am pătruns în lumea luxuriantă a supelor, ciorbelor, iahniilor, salatelor și sosurilor, a pâinii crescute peste noapte ca o ordonanță de guvern dubioasă, a prăjiturilor coapte cu drojdie dar și cu improvizații ingenioase.

Cu grădinăritul nu mă pot lăuda, în afara unui castravete plantat în balcon care a crescut mai repede ca răbdarea mea să se răcească supa, nu pot declara decât că mi-am depășit planul cincinal la planuri de viitor, bineînțeles, dragi tovarăși.

Trecerea în online mi-era familiară de ceva timp, de când am devenit propriul stăpân al propriei firme, dar discuțiile cu grupuri de prieteni de orișiunde pe Zoom-ul gratuit îmi erau străine, îi preferam pe oameni adunați în proximitate.

Curățenia a fost și ea bifată, doar veneau sărbătorile, le-am considerat pe ele musafiri și am acționat ca de obicei. Nu facem noi curat „dacă vine cineva”?

Vai, nu, știu, nu-mi săriți în cap, știu că facem pentru noi, că suntem niște harnici, niște împătimiți ai igienei în permanentă, obsesiv, dintotdeauna, chiar dacă ne e lene, chiar dacă venim leșinați de oboseală acasă, chiar dacă ne-am dezobișnuit să facem cu drag lucruri simple.

În privința somnului, i-am acordat prioritate lui Moș Ene, că e domn în vârstă, celebru și bogat în vise. Ni s-a recomandat să lăsăm seniorii în față la coadă, așa am făcut. Și am fost răsplătită. Rareori prindeam șapte ore de somn înainte. Acum, ca multă lume, m-am lăfăit.

Dar mai presus de toate aceste modificări de comportament obligatorii, de micile tentații de a schimbă ordinea superficială a lucrurilor, se vorbește de întâlnirea cu sinele. De suflet. De regăsirea noastră individuală.

Cică am fi într-un moment extrem de prielnic de a ne analiza temeinic. Zic toți, mai mult sau mai puțin patentati, avizați, licențiați. Este răgaz pentru examinarea sufletului, pentru a pune la cale evoluția lui.

Că nu mai avem cum fugi și într-un fel suntem obligați. Gata cu traficul aglomerat, call-urile importante, afacerile gata de start sau în plină dezvoltare, bani, ședințele și spectacolele la care ne înhămam mașinal.

Să ne gândim cu adevărat cine suntem și ce vrem. Fiecare. Sincer.

Dacă ceea ce făceam înainte de pandemie ne împlinea.

Dacă ne-am uitat cu adevărat la cei din jurul nostru.

Dacă am ajutat. Pe vecinul vârstnic, singur, cu care nu vorbim niciodată.

Dacă stând în casă ni se arată trasee nedescoperite în noi.

Dacă punem iar mâna pe instrumentul lăsat deoparte, pe mașina de cusut, pe pensulă, pe foaie pentru a scrie.

Dacă recurgem la internet pentru a dezgropa pasiuni uitate, amânate, predate actual.

Dacă simțim bucurie chiar și într-un metru pătrat, constrânși de împrejurări.

Dacă știm să facem și copiilor totul mai ușor, să le indicăm un sens.

Dacă reușim să le ținem inima sus părinților îngrijorați.

Dacă știm să ne rugăm.

Dacă contează lucrurile care contau.

Și apoi, vine șirul de întrebări legate de ce va fi după ce molima se va stinge și atunci intră în scenă îngrijorarea.

Dacă ocupația noastră e pe cale de dispariție, ce să alegem.

Dacă România este de-ajuns pentru călătorii, cel puțin o vreme.

Dacă n-ar fi mai bine să avem propria grădina, să redevenim străbunicii noștri.

Lumea se lupta cu frici, iar România nu face excepție.

Deocamdată suspiciunea și libertatea de a împrăștia orice gândești se plimbă liber prin ochii și sufletele noastre și da naștere haosului lăuntric.

e aceea lumea iar se împarte și se desparte și se ceartă și se insultă că unii ies să ia lumina că unii nu, că unii cred că unii nu, că unii clamează autoritate militară, că alții zic Doamne ferește, că unii profită de situație prin înșelăciune, că alții ajută cu toată inima.

Nimic nou, ai zice. Șederea acasă nu a lucrat în noi de-ajuns. Încă nu avem înțelepciunea de a tăcea mai intens. Lăsând conștiința să grăiască.

E cazul să ne adâncim și mai mult, ca să iasă blândețea, liniștea, înțelegerea și empatia la iveală.

Să fie lumină. Pentru că acesta este cel mai strălucitor dar pe care l-am primit de Paștele 2020 și nu-l vedem, păcăliți de flama orbitoare a știrilor și necăjiți că nu despachetam drept cadou urechi rozalii de iepuraș, cu fundă roz.

Lumină. Se face lumină.

Și cândva o să știm dacă s-au produs schimbări în lumea largă și în noi, românii, după această criză. Că, doar n-ați uitat, după Sărbătoarea Învierii, an de an ne înnoiam. Iar dacă momentele coincid, nu poate fi vorba decât de o profundă transformare. Nădăjduim.

Sărbători fericite, cu învierea binelui din noi! 

Gianina Corondan
Gianina Corondan
Om de media, apare din 1996 în TV: Pro TV, TVR Radio: Radio Guerrilla, Gold FM Film: Tragica poveste a celor doi (scurtmetraj, R. Radu Muntean), Elisabeta Rizea (mediu metraj, R. Misu Constantinescu) Teatru: Trei versiuni ale vieții (Teatrul Foarte Mic, R. Monica Teodorescu) Muzică: Gianina & Quartz, rock alternativ Presa scrisă: B-24-FUN, Evenimentul Zilei, VIP Proiecte online: Vizită de Lucru (www.vizitadelucru.ro), Arogante Culinare (www.aroganteculinare.ro) by Marius Tudose Proiect ONG: Exploring Culture by Oana Voiculet Proiect umanitar: Aripi de hârtie (proiect itinerant)

Ultimele articole

Articole similare