François Legault, premierul Quebecului, a anunțat azi planul de redeschidere graduală a școlilor din Quebec și bilanțul zilei privind numărul de noi cazuri de infecție cu COVID-19.
„Suntem pe cale de a câștiga prima luptă împotriva răspândirii virusului în comunitate. Aceasta este condiția prioritară pentru a începe să relansăm treptat Quebecul”, a scris pe Twitter premierul Legault.
Școlile primare și grădinițele vor deschide pe 11 mai, cu excepția Grande Region de Montreal.
În zona Montrealului, acestea vor deschide pe 19 mai.
Școlile secundare, CEGEP-urile și universitățile vor deschide în septembrie.
Reîntoarcerea la cursuri va fi la latitudinea părinților, aceștia nu vor fi obligați să își trimită copiii la școală dacă nu vor acest lucru.
Autoritățile prevăd o limită de 15 copii pe clasă. Se va încerca păstrarea unei distanțe de doi metri între elevi. La nevoie pot fi folosite și școlile secundare, care vor fi goale până în septembrie, dar guvernul nu se așteaptă să fie clase pline.
Autoritățile spun că redeschiderea școlilor este spre binele copiilor și au precizat că numărul de cazuri în rândul acestora este extrem de redus.
- 84 de noi decese. 75 dintre acestea au avut loc în CHSDL.
- 24.982 cazuri în total.
- În Quebec avem în continuare două lumi: CHSDL-urile și restul pronviciei.
- 11.000 de persoane s-au oferit să lucreze la timp plin în week-end, în CHSDL.
- Suntem încrezători că vom ocupa toate posturile din CHSDL-urile.
- Inclusiv personalități publice cum e cazul fostei patinatoarea Joannie Rochette sau Laurent Duvernay-Tardif, câștigător al Super Bowl.
- Situația în spitale este sub control.
- Guvernul a luat decizia de a redeschide treptat școlile.
- Dr. Arruda: pentru populația la risc, măsurile de izolare trebuie să mai rămână.
- Dacă nu facem nimic, vom avea aceeași problemă în toamnă. Nu putem sta în izolați. până la descoperirea unui vaccin.
- Dacă măsurile luate vor avea efecte negative, provincia va reveni la măsurile de izolare.
- Guvernul va anunța mâine planul de redeschidere pentru întreprinderi.
Foto: Emile Nadeau, Gouvernement du Quebec