Nu sunt suficiente măști pentru a impune obligativitatea purtării acestora, spune premierul Legault

François Legault a oferit ultimul bilanț al epidemiei de COVID-19 în Quebec.

„Dacă marea majoritate a oamenilor va purta o mască în public, aceasta ne va ajuta să regăsim o viață mai normală.  Îi rog pe quebechezi să facă asta în număr cât mai mare, să devină un obicei. Sunt convins că oamenii sunt capabili să se adapteze, să se gândească la alții și să preluăm controlul contagiunii”, a spus premierul pe Facebook.

  • De ce masca nu este obligatorie în metrou? În primul rând, trebuie să avem măști disponibile. Doar în metroul din Montreal circulă 500.000 de pasageri pe zi.
  • Unele măști nu sunt de calitate.
  • În aceste condiții, a impune obligativitatea unei măști este imposibilă.
  • E nevoie de zeci de milioane de măști, spune premierul.
  • Guvernul lucrează cu companii din Quebec care au promis că pot fabrica milioane de măști, dar asta va mai dura.
  • 89 noi decese. Bilanțul urcă la 3220.
  • Drapelul Quebecului a fost pus în bernă pentru a aduce un omagiu victimelor.
  • 706 noi cazuri. 39.931 în total.
  • 1.876 de persoane spitalizate (+35)
  • 194 de persoane la terapie intensivă (+8)
  • Quebec a făcut 43.000 de teste la milionul de locuitori. Unul din locurile unde se testează cel mai mult.
grafic decese
Sante Quebec
  • Am promis că ajungem la 14.000 de teste pe zi. Am ajuns doar la 9.000 de teste pe zi, de la 6.000 de teste pe zi acum o săptămână.
  • E vina noastră că nu am reușit să explicăm populației mai bine unde și cum se pot testa
  • Numărul angajaților care revin în sistemul de sănătate este în creștere
  • Quebec va permite sportul individual, fără contact. Golful și tenisul sunt primele vizate. Un anunț va fi făcut mai târziu legat de condițiile în care aceste sporturi pot fi practicate.
  • Premierul promite că toate angajamentele electorale ale CAQ vor fi respectate.
  • Un articol din National Post spune că, în general, provincia Quebec a înregistrat în aprilie cu 2.000 de decese mai multe decât media pentru aceeași lună din ultimii trei ani, un salt de 35%.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare