Circa un milion şi jumătate de angajaţi din sectorul sanitar al SUA şi-au pierdut locurile de muncă începând din luna martie, dintre care aproximativ 135.000 în spitale, veniturile acestora fiind diminuate semnificativ de reducerea numărului pacienţilor cu alte afecţiuni decât COVID-19.
Începând din luna mai intervenţiile chirurgicale şi consultaţiile care nu sunt considerate urgente au fost anulate în majoritatea spitalelor americane. În plus, măsurile de izolare au condus la scăderea numărului accidentelor, iar mulţi bolnavi cu afecţiuni cronice evită spitalele de teama că s-ar putea infecta cu noul coronavirus.
La New York şi în alte părţi ale SUA personalul medical de toate specialităţile a fost mobilizat pentru gestionarea unui tsunami de pacienţi COVID-19, dar în zonele mai puţin afectate de pandemie spitalele au rămas cu paturi goale.
La Miami, secţia de urgenţe a spitalului pentru copii şi-a redus activitatea la jumătate. ”Nu sunt suficienţi pacienţi în sudul Floridei, spitalul nu are mijloace să plătească tot personalul care stă degeaba”, explică infirmiera Dayna James, în vârstă de 40 de ani, scrie joi AFP într-un reportaj preluat de Agerpres.
La Washington, operaţiile la şold sau genunchi ori de apendicită, precum şi examenele de imagistică medicală au fost amânate sine die, dar acolo nu a existat un număr atât de mare de pacienţi COVID-19 care să impună mobilizarea generală a personalului.
„COVID-ul a făcut munca mea să devină obsoletă (…) Nu am mai avut de două luni intervenţii chirurgicale neurgente, iar aceasta era principala sursă de venituri a serviciului nostru”, regretă o altă infirmieră, în vârstă de 34 de ani, care a cerut să rămână anonimă şi se ocupă de îngrijirile pre şi post-operatorii.
În sistemul medical american numeroşi infirmieri nu sunt salariaţi, ci angajaţi ‘per diem’, ceea ce permite spitalelor să-şi reducă de pe o zi pe alta cheltuielile de personal.
„Sistemul de sănătate american este finanţat – şi îi îmbogăţeşte pe mulţi – prin numărul exagerat de consultaţii şi operaţii neurgente foarte scumpe şi prin construirea de spitale uriaşe pe baza acestui model economic”, explică profesorul Howard Markel, directorul centrului de istorie a medicinei de la Universitatea din Michigan.
Asigurările de sănătate, atât de stat cât şi private, plătesc ”atunci când punem un tub în cineva, nu atunci când îi vorbim”, mai spune el pentru a ilustra cum funcţionează un sistem care incită la supradimensionare. De asemenea, pentru că nu există un plătitor unic al asigurărilor de sănătate – cum este statul în cazul sistemelor din alte ţări – preţurile nu sunt plafonate şi depind de raportul de forţe dintre spitale şi asiguratori.
Federaţia americană a spitalelor estimează la 200 de miliarde de dolari pierderile pentru perioada martie – iunie şi crede că rambursarea cheltuielilor pentru pacienţii COVID-19, precum şi suma de 100 de miliarde de dolari votată de Congres, nu vor putea acoperi cheltuielile reale, care pot depăşi 80.000 de dolari în cazul unui pacient ce are nevoie de ventilator.
Dincolo de spitale, o mare parte a sistemului medical american a fost închis complet în perioada de izolare. Cabinetele stomatologice au pierdut astfel circa 500.000 de locuri de muncă într-o lună, conform statisticilor guvernamentale, aceeaşi situaţie fiind întâlnită în cazul cabinetelor oftalmologice sau al centrelor de fizioterapie.
Chiar şi la New York pneumologii şi-au închis cabinetele. ”În a treia săptămână a lunii martie telefonul a încetat să mai sune”, povesteşte doctorul Len Horovitz, al cărui cabinet a rămas închis cinci săptămâni. El a compensat cu puţină telemedicină, iar acum s-a reprofilat efectuând teste pentru depistarea COVID-19.
