Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, a încetat din viață

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, a încetat din viață. El era internat în stare gravă la Institutul Național „Matei Balș”, după ce s-a infectat cu COVID-19.

ÎPS Pimen avea 90 de ani. Anunțul decesului a fost făcut de postul de televiziune Trinitas TV.

Înaltul prelat a fost în ultimele săptămâni subiectul unor controverse după ce a fost preluat cu un elicopter SMURD în 20 aprilie, de la Suceava, în stare gravă. Alți bolnavi din județul Suceava, cel mai dur atins de epidemia de coronavirus în România, nu au avut parte de acest tratament.

Ajuns în spitalul din București, preotul a fost intubat după ce a suferit complicații pulmonare. Presa din România a relatat apoi că acesta a beneficiat de un tratament rar în țară, cu doze de plasmă hiperimună de la donatori vindecați.

Autoritățile din România nu au confirmat, dar nici nu au infirmat aceste informații, invocând confidențialitatea pacientului.

IPS Pimen, născut Vasile Zainea, a studiat la Institutul Teologic Universitar din București între 1953 și 1957, iar mai târziu a făcut studii de specializare la Universitatea din Köln (1976-1977).

Este tuns în monahism la Mănăstirea Neamț la 10 martie 1951 sub numele Pimen, conform Wikipedia.

A fost ales arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, fiind instalat ca episcop la Suceava la 3 martie 1991.

A redeschis mai multe lăcaşuri care fuseseră închise în perioada comunistă, printre care Mănăstirea Voroneţ şi Mănăstirea Humorului.

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a fost distins cu Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2000) de către Președintele României, Emil Constantinescu.

A fost un critic frecvent la Uniunii Europene. El a declarat că “era rău în timpul regimului comunist ateu, dar este mai rău în timpul acestui regim, Uniunea Europeană”.

Colaborator al Securității

În octombrie 2007 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a ajuns la concluzia că, potrivit documentelor studiate, Pimen Zainea a avut legături atât cu Securitatea, cât si cu Direcția de Informații Externe (DIE), el având numele conspirative „Sidorovici” și, respectiv, „Petru”.

Pimen Zainea a fost racolat de Securitate în 1975, pe când era la Mănăstirea Putna.

Contestațiile sale în Justiție au fost respinse și verdictul de colaborator al Securității a rămas.

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare