Johnson & Johnson va începe din iulie testarea pe oameni a vaccinului împotriva COVID-19

Concernul american Johnson & Johnson a anunţat miercuri că va începe, de la jumătatea lunii iulie, testarea pe subiecţi umani a vaccinului împotriva noului coronavirus, devansând astfel planurile iniţiale ce prevedeau lansarea testelor în septembrie.

Într-un comunicat, compania a explicat că a fost posibilă “accelerarea testelor clinice” graţie rezultatelor bune obţinute până acum de acest produs şi contactelor cu agenţiile de reglementare.

În aceste prime teste pe oameni, vaccinul va fi administrat unui grup de 1.045 de adulţi sănătoşi, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, dar şi unor persoane de peste 65 de ani, testele urmând să se desfăşoare în SUA şi Belgia.

Compania a informat că se află în discuţii cu agenţiile de reglementare pentru a devansa următoarea fază de testări, pentru care nu are încă o dată stabilită.

Între timp, concernul multinaţional cu sediul la New Brunswick (New Jersey, SUA) a explicat că şi-a sporit capacitatea de producţie şi este în discuţie cu parteneri din întreaga lume pentru a asigura accesul la vaccin pe plan global.

Dacă vaccinul este sigur şi eficient, Johnson & Johnson are drept obiectiv furnizarea a peste un miliard de doze în anul 2021, relatează EFE citată de Agerpres.

În prezent, sunt în dezvoltare cel puţin 124 de vaccinuri împotriva COVID-19, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dintre care cel puţin zece sunt în fază de teste clinice. Principalele corporaţii farmaceutice care lucrează la dezvoltarea unor vaccinuri împotriva noului coronavirus s-au angajat să nu caute profituri cât timp durează pandemia.

Potrivit OMS, în întreaga lume s-au înregistrat până la 9 iunie peste 7 milioane de cazuri de COVID-19 şi peste 404.396 de decese.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare