Militarii canadieni, în Quebec până pe 26 iunie

Militarii canadieni vor rămâne în CHSLD-urile din Quebec până pe 26 iunie, a anunțat premierul Justin Trudeau.

O veste care cu siguranță nu va place premierului provinciei, François Legault, care vrea ca militarii canadieni să rămână la treabă până în luna septembrie, când guvernul speră să aibă suficientă forță de muncă care să preia sarcinile făcute de militarii canadieni.

„Extindem actuala misiune a Forțelor Armate din Quebec până pe 26 iunie. Vreau să fiu clar: cei 1.400 de membri ai Forțelor Armate din cadrul misiunii LASER sunt încă în Quebec și sunt în prezent repartizați în CHSLD care mai au nevoie de ei”, a spus premierul Trudeau.

Dar discuțiile dintre autoritățile federale și cele provinciale continuă și este posibil ca părțile să ajungă la un acord de prelungire a misiunii LASER până în septembrie.

Quebec are nevoie de acești militari în reședințele de bătrâni confruntate cu o lipsă acută de personal care a dus la o avanlanșă de decese din cauza COVID-19 în rândul bătrânilor internați.

Luatul temperaturii, noua normă în transportul aerian

Premierul a anunțat și că luarea temperaturii pentru persoanele care călătoresc cu avionul va deveni obligatorie și că accesul la bordul aeronavelor va fi refuzat pentru pasagerii cu febră.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare