Bianca Andreescu îşi va apăra titlul la US Open

Bianca Andreescu a anunţat joi că îşi va apăra titlul la US Open, în ciuda condiţiilor şi a preocupărilor sanitare legate de coronavirus, la câteva ore după ce americanca Serena Williams şi-a confirmat prezenţa la turneul de tenis de Mare Şlem de la Flushing Meadows.

„Nu am nicio îndoială că USTA (Federaţia americană de tenis, organizatoarea competiţiei – n.red.) a pus la punct cel mai bun plan pentru a ne asigura siguranţa atunci când vom relua tenisul în 2020”, a precizat Andreescu, numărul 6 mondial, într-un mesaj pe Twitter.

„Ştiu că decizia nu a fost luată cu uşurinţă şi susţin şi înţeleg pe deplin opiniile fiecărui jucător cu privire la acest subiect, precum şi la nivelul lor de confort, cu ideea de călători mai aproape sau mai departe pentru a juca pe cea mai mare scenă mondială”, a adăugat ea, referindu-se la dubiile emise de cei mai mai mari jucători şi jucătoare (Djokovic, Nadal, Halep) cu privire la participarea lor.

„Intenţionez să profit la maximum de ocazia de a reveni pe terenuri şi de a regăsi jucători şi prieteni, precum şi, sper, de a permite milioanelor de fani din jurul lumii să vadă din nou tenis”, afirmă jucătoarea în vârstă de 20 ani, care a câştigat primul său titlu de Grand Slam anul trecut la Flushing Meadows, învingând-o în finală pe Serena Williams.

Openul Statelor Unite se va disputa cu porţile închise, în perioada 31 august – 13 septembrie. Conform noului protocol, jucătorii vor fi testaţi pentru Covid-19 înainte de plecarea lor spre New York, la sosire şi pe toată durata şederii în metropola americană, o dată sau de două ori pe săptămână, informează AFP citată de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare