Poeta canadiană Anne Carson, laureata Premiului Prințesa de Asturias pentru Literatură pe anul 2020

Poeta canadiană Anne Carson (Toronto, 1950) a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturias pentru Literatură pe anul 2020, la care aspirau 28 de scriitori de 17 naţionalităţi, a informat Fundaţia care decernează aceste premii citată de EFE.

Anne Carson, una dintre marile favorite la Premiul Nobel pentru Literatură 2019, este eseistă, poetă şi profesoară de cultură clasică, şi a locuit câţiva ani la Montreal şi a predat la Universitatea McGill, la Universitatea din Michigan şi la Universitatea Princeton din 1980 până în 1987 şi la Colegiul Bard.

Vasta ei cultură clasică se reflectă în referinţele sale la Grecia antică precum în cartea sa publicată în 1986 “Eros the Bittersweet”. Considerată printre primele cele mai bune 100 de cărţi de non ficţiune din toate timpurile de Modern Library, “Eros the Bittersweet” expune conceptul de “eros” în Grecia antică prin reprezentările sale poetice.

Profund rezervată şi reticentă în legătură cu viaţa sa privată, despre care există puţine date biografice, Anne Carson este o mare pasionată de literatură clasică. Poezia ei, aproape inclasificabilă, poate deveni de neînţeles pentru unii, după cum ea însăşi a recunoscut în puţinele interviuri acordate.

Din opera ei se evidenţiază şi cartea verificată “Autobiography of Red’, publicată în 1998, un best-seller care a fost definit drept “o poezie care îi seduce inclusiv pe cei care nu citesc poezie” şi aplaudată de alţi conaţionali ai săi precum Alice Munro sau Michael Ondaatje, transmite Agerpres.

Anne Carson este a treia scriitoare de naţionalitate canadiană care primeşte acest premiu şi cea de-a treia femeie recompensată consecutiv cu Premiul Prinţesa de Asturias pentru Literatură.

În cei 40 de existenţă a acestor premii nouă femei au fost recompensate cu prestigiosul Premio Princesa de Asturias de las Letras: Siri Hustvedt, Fred Vargas, Margaret Atwood, Nélida Pińón, Fatema Mernissi, Susan Sontag, Doris Lessing şi Carmen Martín Gaite.

Anul trecut a fost recompensată cu acest premiu scriitoarea, eseista, poeta şi feminista americană Siri Hustvedt, opera ei fiind considerată “una dintre cele mai ambiţioase din actualul peisaj al literelor”, potrivit juriului Fundaţiei.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare