Premierul britanic Boris Johnson: Nu mai putem fi prizonierii crizei COVID

Britanicii nu mai pot continua să fie “prizonierii acestei crize”, a declarat marţi premierului Regatului Unit al Marii Britanii, Boris Johnson, în timp ce contura planurile de relansare a economiei britanice, devastată de măsurile de izolare luate în contextul pandemiei de coronavirus, informează Reuters.

Potrivit lui Boris Johnson, în timp ce oamenii mai sunt pe bună dreptate îngrijoraţi în legătură cu viitoarea evoluţie a epidemiei, guvernul trebuie să contureze drumul ce trebuie urmat.

“Pur şi simplu nu mai putem continua să fim prizonierii acestei crize”, a spus el într-un discurs susţinut în centrul Angliei. “Dacă această criză ne-a învăţat ceva, este că această ţară trebuie să fie pregătită pentru ce ar putea urma şi trebuie să fim capabili să acţionăm cu niveluri de energie şi de viteză de care nu am avut nevoie vreme de generaţii”, a subliniat premierul britanic.

În acest context, Boris Johnson a promis construirea mai multor locuinţe ca parte a “revoluţiei în infrastructură”, pentru a face economia ţării să se mişte din nou după pandemie.

“Guvernul nostru va veni în curând cu cele mai radicale reforme pentru sistemul nostru de planificare de după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Vom construi, vom construi, vom construi. Vom reconstrui mai bine, vom reconstrui mai ecologic, vom reconstrui mai repede”, a promis premierul britanic citat de Agerpres.

El a anunţat că va mobiliza circa cinci miliarde de lire sterline pentru proiecte de infrastructură, în principal locuinţe, şcoli, spitale şi lucrări pentru reţelele rutiere şi feroviare.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare