OMS estimează rata de mortalitate a COVID-19 la 0,6 % ; “încă înaltă”, potrivit experţilor

Procentul persoanelor care mor după contractarea noului coronavirus, ce provoacă boala COVID-19, este, potrivit unor studii ştiinţifice, de 0,6 la sută, o cifră “încă foarte mare”, au subliniat luni la o conferinţă de presă experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citaţi de EFE.

Deşi procentul deceselor în rândul cazurilor diagnosticate este mare, de aproape 4 la sută (686.000 la 17 milioane), şefa unităţii de boli emergente din cadrul OMS, Maria Van Kerkhove, a precizat că mortalitatea reală ar putea fi de sub 1 la sută, având în vedere că multe cazuri uşoare de COVID-19 nu au fost depistate.

Procentul, care a scăzut pe măsură ce tratamentele pentru cazurile mai grave s-au îmbunătăţit, “ar putea în principiu să nu pară mare şi totuşi este, ţinând cont de marea capacitate de transmitere” a bolii, a avertizat experta americană.

Directorul executiv al departamentului de Urgenţe Medicale din cadrul OMS, Mike Ryan, a fost de acord cu această afirmaţie şi a amintit că, dacă în prezent aproape un pacient din 100 moare de COVID-19, în pandemia anterioară declarată de organizaţie, cea de gripă A în 2009, rata de mortalitate a fost mult mai mică, de o persoană la 10.000.

“Acest virus este mult mai letal, iar acest lucru ne arată că trebuie să evităm să ne contagiem. Poate că simptomele nu sunt grave, dar trebuie să evităm să transmitem mai departe boala, este foarte importantă solidaritatea reciprocă”, a subliniat Mike Ryan citat de Agerpres.

“Îi dăm virusului oportunitatea să se transmită mai departe şi există persoane care pot evita acest lucru”, a precizat expertul irlandez, care a cerut mai multă responsabilitate din partea tinerilor, aflaţi la originea unor focare actuale din unele ţări ca Spania, unde contagierea comunitară fusese pusă sub control.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare