Simona Halep s-a retras de la US Open

Simona Halep a anunțat că nu va participa la ediția din acest an a US Open, ediție la care ar fi putut fi principala favorită.

„După ce am cântărit toți factorii implicați și circumstanțele excepționale în care trăim, am decis că nu voi călători la New York pentru a juca la US Open”, a spus sportiva într-o declarație publicată pe pagina sa de Facebook.

„Întotdeauna am spus că voi pune sănătatea în centrul deciziilor mele și de aceea prefer să rămân și să mă antrenez în Europa.

Știu că USTA și WTA au lucrat neobosit pentru a organiza un eveniment sigur și le doresc tuturor de acolo un turneu de succes”, a încheiat ea.

US Open va fi o competiție lipsită de vedete în acest an. Din primele 10 jucătoare mondiale, până acum și-au anunțat retragerea din competiție Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, Simona Halep, numărul 2 mondial, Elina Svitolina, numărul 5 WTA, deținătoarea trofeoului și numărul 6 mondial, Bianca Andreescu, numărul 7 Kiki Bertens și numărul 8, Belinda Bencic.

Rafael Nadal a anunțat la rândul său că nu va lua startul în competiția masculină.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare