Republica Moldova, una dintre cele 15 republici constitutive ale URSS – anexată acesteia din august 1944 -, şi supusă unui proces intens de sovietizare, şi-a declarat independenţa de stat la 27 august 1991.
Partidul Comunist Moldovenesc a fost o componentă a Partidul Comunist al Uniunii Sovietice – partid unic ce a avut puterea supremă, deoarece toate organizaţiile şi societăţile comerciale îi erau direct subordonate.
În virtutea punctului 3 al protocolului adiţional secret al Pactului Molotov- Ribbentrop, URSS a ocupat, la 27 iunie 1940, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.
La 2 august 1940, printr-o decizie a Sovietului Suprem al URSS a fost creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), devenind oficial o republică unională a URSS.
Între 1941 şi 1944, Basarabia a fost reintegrată în hotarele României, iar în august 1944 a fost din nou ocupată de trupele sovietice şi anexată URSS, potrivit sursei citate mai sus.
După 23 august 1944, naţionalizarea industriei şi colectivizarea agriculturii după modelul sovietic clasic s-au intensificat. În iarna anului 1946/1947 puterea sovietică a declanşat o foamete în masă, care a cuprins tot teritoriul RSS Moldoveneşti, precum şi unele regiuni ale Rusiei şi Ucrainei, notează articolul “Teroarea comunistă în Moldova sovietică şi reabilitarea memoriei”.
În perioadele 1940-1941 şi 1944-1953, sute de mii de locuitori ai Basarabiei au fost ucişi, închişi în lagăre sau deportaţi în Siberia, politica de deznaţionalizare continuând şi ulterior, mai scrie “Enciclopedia statelor lumi”.
Începând cu regimul lui Hruşciov, supravieţuitorii din Gulag şi lagărele de deportaţi au primit permisiunea să se întoarcă în Moldova. Îmbunătăţirea relaţiilor politice a încheiat şi perioada de putere absolută a NKVD, iar economia planificată centralizată a dus la dezvoltarea în mai multe domenii.
În anii ’70 şi ’80, RSS Moldovenească a primit investiţii substanţiale din bugetul URSS pentru a dezvolta facilităţi industriale şi ştiinţifice, precum şi pentru construcţia de locuinţe. În 1971, Consiliul de Miniştri al URSS a adoptat o decizie, “Despre măsurile pentru dezvoltarea viitoare a oraşului Chişinău”, prin care se aloca mai mult de un miliard de ruble din bugetul URSS, pentru investiţii. Aceste investiţii s-au oprit în anul 1991 când Moldova a ieşit din Uniunea Sovietică.
Au existat, în perioada sovietică a Moldovei, mai multe tentative de opoziţie, dar au fost, după cum consideră Igor Caşu, mai palide decât în alte republici unionale. În octombrie 1965, iniţiativa congresului al III-lea al Uniunii Scriitorilor din Moldova de a reveni la alfabetul latin este calificată de Ivan Bodiul, prim secretar al PCM, drept o acţiune antisovietică, care ar periclita prietenia popoarelor. Principalii susţinători ai ideii – Gheorghe Malarciuc, Aureliu Busuioc, Ion Druţă şi Mihai Cimpoi – au fost forţaţi să-şi facă autocritică şi iertaţi. De asemenea, organizaţia “Frontul Naţional Patriotic”, înfiinţată în 1969 şi care îşi propusese obiectivul de unire a RSSM cu România, a fost deconspirată în 1970, se arată în articolul “Teroarea comunistă în Moldova sovietică şi reabilitarea memoriei”.
Deşi Brejnev şi alţi prim-secretari ai Partidului Comunist Moldovenesc (PCM) au avut un mare succes în suprimarea naţionalismului moldovean, Mihail Gorbaciov a facilitat renaşterea mişcării naţionaliste din regiune. Astfel, republicile sovietice puteau lua în considerare reforme independente de guvernul central.
Concret, după 1985, politicile de glasnost şi perestroika promovate de liderul URSS, Mihail Gorbaciov, au făcut posibilă constituirea, în 1986, a Mişcării Democratice din Moldova, devenită ulterior Frontul Popular al Moldovei. Acest front a organizat la 27 august 1989 o mare adunare naţională care impune adoptarea, la 31 august, a limbii române ca limbă de stat şi revenirea la alfabetul latin, mai scrie Enciclopedia statelor lumii.
La 23 iunie 1990, Parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia suveranităţii RSS Moldova, în tip ce Mircea Snegur a fost ales preşedinte al Republicii.
A fost adoptată apoi, pe 23 mai 1991, noua denumire de Republica Moldova, care şi-a proclamat independenţa de stat la 27 august 1991 – în aceeaşi zi fiind recunoscută şi de România.
Ulterior, Republica Moldova avea să se distanţeze de România, semnând, la 21 decembrie 1991, actul de constituire a CSI şi, mai târziu, în 1994, ratificând tratatul de aderare la Comunitatea Statelor Independente. Tot atunci, Republica Moldova a renunţat la imnul “Deşteaptă-te, române” şi a proclamat “limba moldovenească” limbă de stat. În paralel, în teritoriile din stânga Nistrului, controlate de ruşi, a fost proclamată “Republica Moldovenească Transnistreană”, cu reşedinţa la Tiraspol (16 august 1990), conform sursei citate.
În 1991-1992, au avut loc confruntări armate între forţele transnistrene, sprijinite de Armata a 14-a rusă, staţionată la Tiraspol, şi poliţia din Republica Moldova. Prin noua Constituţie din 1994 şi Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Moldovei, Transnistria şi Găgăuzia au devenit regiuni autonome în cadrul Republicii Moldova, scrie Agerpres într-un documentar.
În perioada postcomunistă, în funcţie de cine s-a aflat la putere – comuniştii sau partidele pro-europene – Republica Moldova a oscilat între o orientare pro-europeană şi o orientare pro-rusă. Deşi s-a angajat, în mai multe rânduri (1999 şi 2002), să-şi retragă trupele din Transnistria, Rusia nu şi-a onorat nici până în prezent acest angajament.
