Simona Halep nu regretă absența de la US Open

Simona Halep (locul 2 WTA) spune că nu regretă absolut deloc decizia de a nu participa la turneul US Open, considerând că a luat o decizie corectă, în contextul în care pandemia de coronavirus încă i se pare ameninţătoare, scrie DPA.

„Cred că decizia luată (absenţa de la US Open) a fost una corectă pentru protejarea sănătăţii mele şi pentru a mă simţi liniştită. Sunt încă un pic speriată faţă de situaţia la nivel global dar aici, la Roma, mă simt în siguranţă”, a declarat Halep, conform sursei citate.

Simona Halep se află în Italia pentru al doilea său turneu post-pandemie (Masters 1000), la care va fi principala favorită. În august, Halep a cucerit titlul la Praga, al doilea consecutiv pentru ea, dar cu o pauză de şase luni, după cel de la Dubai.

Turneul WTA de la Roma (14-21 septembrie) este dotat cu premii totale de 1.692.169 euro.

Desemnată cea mai bună jucătoare a lunii august în circuitul profesionist feminin de tenis, în urma unei anchete realizate pe site-ul WTA, Simona Halep nu a participat la US Open din cauza riscurilor sanitare legate de pandemia de COVID-19, transmite Agerpres.

Întrecerea feminină de la US Open a fost câştigată de jucătoarea niponă Naomi Osaka, aceasta impunându-se în finală în faţa belarusei Victoria Azarenka cu 1-6, 6-3, 6-3, sâmbătă, la New York.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare