Simona Halep va redeveni liderul clasamentului WTA dacă va cuceri titlul la Roland Garros

Citește și

Halloween-ul autorizat în Quebec. Cei mici pot merge după bomboane

Premierul Quebecului, François Legault, a anunțat că sărbătorirea Halloweenului de către copii va fi permisă, cu câteva măsuri de...

COVID-19. Situația se agravează în România. O nouă zi cu peste 4000 de cazuri și 73 de decese

Un număr de 4.013 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în...

Un bărbat din Germania a impus regulile de distanțare cu ajutorul unui…. spray lacrimogen

Un bărbat de 71 de ani din oraşul german Aachen a luat în propriile mâini regulile de distanţare fizică...
P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Simona Halep, actualul număr doi mondial, va reveni în fruntea clasamentului WTA dacă va reuşi să câştige titlul în turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, care va debuta duminică în capitala Franţei, relatează site-ul WTA.

Halep o va depăşi pe australianca Ashleigh Barty, liderul WTA din ianuarie 2019, dar care nu participă la Openul Franţei, pe care l-a câştigat anul trecut.

- Publicitate -

Simona Halep (28 ani) vine la Paris după o serie remarcabilă de 14 victorii consecutive, concretizate în trei titluri, la Dubai (februarie), Praga (august) şi Roma (săptămâna trecută). Românca a fost semifinalistă la Australian Open, la începutul anului, iar la Roland Garros a cucerit titlul în 2018, după ce a pierdut finalele din 2014 şi 2017. Anul trecut, Halep s-a oprit în sferturile de finală.

După titlul obţinut la Roma, în weekend-ul trecut, Halep a ajuns la 7.255 puncte, iar un parcurs încununat cu titlu la Roland Garros i-ar aduce încă 1.570 puncte (2.000 pentru titlu, din care se scad 430 pentru sfertul de finală de anul trecut), aducând-o pe 8.825, depăşind-o pe Barty, care, conform noului sistem revizuit de alcătuire a clasamentului, va rămâne la 8.717 puncte.

”Bineînţeles că ar fi frumos să fiu din nou numărul unu, dar e departe. Nu mă pot gândi la câştigarea titlului la Roland Garros, deoarece turneul nu a început încă. Sunt acolo şi voi da totul. Voi visa la asta, cu siguranţă”, a afirmat românca, scrie Agerpres.

- Publicitate -

Halep a terminat fiecare din ultimele şapte sezoane ca număr unu sau doi WTA, cea mai lungă serie de la cea a germancei Stefanie Graf, care a durat 11 sezoane.

Ultima oară când Halep a fost numărul unu în lume s-a întâmplat la Australian Open în 2019, unde cea care a cucerit titlul, japoneza Naomi Osaka, a pus capăt unei serii a româncei de 48 de săptămâni consecutive pe primul loc. Halep a deţinut în total prima poziţie mondială timp de 64 de săptămâni, fiind a zecea într-o ierarhie all-time.

Halep va juca în primul tur la Roland Garros contra spaniolei Sara Sorribes Tormo.

Clasamentul WTA la numărul total de săptămâni ca lider mondial

1. Stefanie Graf (Germania) 377
2. Martina Navratilova (SUA) 332
3. Serena Williams (SUA) 319
4. Chris Evert (SUA) 260
5. Martina Hingis (Elveţia) 209
6. Monica Seles (Iugoslavia/SUA) 178
7. Justine Henin (Belgia) 117
8. Lindsay Davenport (SUA) 98
9. Caroline Wozniacki (Danemarca) 71
10. Simona Halep (România) 64
11. Victoria Azarenka (Belarus) 51
12. Ashleigh Barty (Australia) 42
13. Amelie Mauresmo (Franţa) 39
14. Angelique Kerber (Germania) 34
15. Dinara Safina (Rusia) 26

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Val-des-Sources, noul nume al oraşul Asbestos din Quebec

Oraşul canadian Asbestos, situat în provincia Quebec, vrea să se desprindă de conotaţia negativă a numelui său, care înseamnă...
- Publicitate -

România, aproape 5000 de noi cazuri. 69 de decese din cauza COVID-19 în ultima zi

Un număr de 4.848 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma efectuării a 37.025...

Quebec, bilanțul zilei: Mai puține cazuri, dar o creștere importantă a numărului spitalizărilor

Quebec a raportat 877 de cazuri noi de COVID-19 în ultima zi, pentru un număr total de 95.216 persoane infectate. În ultimele 24 de...

Autoritățile americane vor urmări în justiție Google pentru abuz de poziție dominantă

Departamentul de Justiție al SUA va anunța azi că a decis să intenteze un proces antitrust împotriva companiei Google. Google este acuzată că s-a angajat...

Canada a depăşit ieri pragul de 200.000 de infectări cu SARS-CoV-2

Canada, care se confruntă cu al doilea val al epidemiei de coronavirus, a depăşit luni pragul de 200.000 de cazuri, iar bilanţul victimelor din...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -