Dezvăluiri New York Times: Trump a plătit doar 750 de dolari impozite federale în anul alegerii sale

Donald Trump a plătit doar 750 de dolari impozite federale în 2016, anul alegerii sale în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, şi tot atât în 2017, potrivit unei anchete potenţial explozive efectuată de cotidianul New York Times care a publicat duminică informaţii cu privire la declaraţiile de impozit pe o perioadă de 20 de ani ale preşedintelui republican, notează AFP.

“El nu a plătit niciun impozit pe venit în zece din cei 15 ani precedenţi, în mare parte pentru că a declarat mai multe pierderi decât venituri”, a scris cotidianul american.

Declaraţiile fiscale ale fostului om de afaceri din domeniul imobiliar devenit preşedinte şi candidat la realegerea sa în noiembrie se află în centrul unei bătălii judiciare, Donald Trump refuzând să le publice, contrar obiceiului.

“New York Times a obţinut informaţiile fiscale pe mai mult de 20 de ani referitoare la Donald Trump şi sutele de societăţi care alcătuiesc grupul său, inclusiv informaţii detaliate despre primii săi doi ani la putere. Acestea nu includ declaraţiile de impozit pe veniturile personale pentru 2018 sau 2019”, a afirmat jurnalul care a promis noi dezvăluiri în zilele următoare.

Spre deosebire de toţi predecesorii săi cu începere din anii 1970, Donald Trump, al cărui grup familial nu este cotat la bursă şi care a făcut din averea sa un argument de campanie, refuză să publice declaraţiile sale de impozit şi duce o luptă judiciară pentru a împiedica să fie dezvăluite.

Lipsa lui de transparenţă alimentează speculaţiile privind ordinul de mărime al averii sale sau potenţiale conflicte de interes.

Trump scoate placa cu „fake news”

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat duminică seară că dezvăluirile din cotidianul New York Times potrivit cărora nu a plătit deloc sau a plătit impozite federale mici în anii dinainte de alegerea sa sunt “informaţii false”, notează AFP.

“Fake news”, “sunt informaţii false, total inventate”, a afirmat Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă.

“Am plătit mult, am plătit, de asemenea, multe impozite pe venit la nivelul statului, pentru că statul New York taxează mult”, a adăugat el, fără alte precizări, în contextul în care a refuzat întotdeauna să facă publice aceste informaţii”, transmite Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare