Bilanțul zilei. Quebec rămâne sub pragul de 1.000 de noi cazuri zilnic

Quebec continuă să râmână sub bara de 1000 de noi cazuri pe zi, cu 969 de cazuri noi anunțate joi, 15 octombrie, pentru un număr total de persoane infectate de 89.963.

Provincia a raportat de asemenea opt decese în ultimele 24 de ore, la care se adaugă 20 de decese care au avut loc între 8 și 13 octombrie și două decese care au avut loc înainte de 8 octombrie.

Cu toate acestea, totalul se ridică la 6.005, după ce două decese, pentru care ancheta a arătat că acestea nu erau atribuite COVID-19, au fost retrase din statistici.

Numărul spitalizărilor a crescut cu cinci comparativ cu ziua precedentă, ajungând la 493. Dintre acestea, numărul persoanelor în terapie intensivă a crescut cu trei, ajungând acum la 83.

Pe 13 octombrie provincia a realizat 24.612 teste.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare