Poza de profil

Citește și

O româncă e implicată în organizarea târgurilor de Crăciun de la Montreal

În ciuda pandemiei, Montrealul va avea în acest an două târguri de Crăciun plus un parcurs feeric - Jardins...

Quebec va prelungi măsurile din zonele roșii până la Crăciun

Premierul Quebecului, François Legault, a anunțat că restricțiile decretate în provincie pentru combaterea celui de-al doilea val al pandemiei...

Puterea terapeutică a muzicii. Un băiat din Italia a fost operat de cancer, pe acorduri de pian

Un băiat în vârstă de 10 ani din Italia a fost operat de un cancer la măduva spinării, intervenţia...
Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Două săptămâni înainte de ziua alegerilor, am dat o postare pro-Biden pe „Romanians in America”, un grup public de pe Facebook, cu 2500 de membri. E un grup de pe care oamenii cu creier și cu naturelul sensibil obișnuiesc să fugă repede pe „Romanians for Biden/Harris”, un grup privat, cu numai 600 de membri. Ajunși aici, unii fac incursiuni de informare în atmosfera tare a grupului public, dar sub o nouă identitate. Eu am ales să stau pe față în ambele grupuri.

Doar ce-am postat, că mi-au și sărit doi la beregată. Primul, cu o miștocăreală oarecare. Al doilea, cu un sfat pentru amicul miștocar, să nu se obosească cu „omul ăsta de-o vârstă cu idolul lui Biden”, și cu o mustrare pentru mine, un „boșorog” care are nevoie de un „baston” ca sa-și mențină echilibrul. Și-a întărit supozițiile cu o referire la poza mea de profil.

- Publicitate -

Am părul aproape alb, iar tipul de filtru folosit de mine pentru poză, unul numit „Slate” în aplicația Photos, îl face să pară încă și mai alb, nu că ar mai fi fost nevoie. Ideea mea cu filtrul fusese să-mi pun o idee de mască peste figură, dar rezultatul a fost că fața mea a căpătat un aspect oarecum cadaveric, ceea ce mie mi s-a părut okay, nu și Cristinei.

Poza de profil a autorului injuriei dezvăluia lumii un tip de vreo 30-35 de ani, așezat la o masă de restaurant, cu o farfurie de mâncare în față și zâmbind cu ochii pe cameră. Mâncarea, spre fină. Fructe de mare, asparagus, mici grăunțe greu de identificat. Zâmbetul, de actual ori fost băiat de cartier.

Nu mă văd de vârsta idolului lui Biden nici măcar în poza trecută prin numitul filtru, așa că i-am dat huliganului un „reply” prin care l-am admonestat, scurt, pentru lipsa de pricepere la folosirea virgulei. I-am comunicat, totodată, și bucuria mea de a afla, din poza lui de profil, că și-a găsit, în sfârșit, de mâncare. M-a înjurat copios, dar am avut tăria să nu-i răspund, ci doar să apăs butonul „Report comment to group admins”.

- Publicitate -

Am trecut iar pe la locul faptei câteva ore mai târziu, adus acolo de o altă reacție la postarea mea. De data asta, miștocarul îi oferea ajutor psihologic huliganului, rănit nevoie mare în urma confruntării cu mine. Îl sfătuia să nu-și pună mintea cu mine, pentru că sunt, pur și simplu, un om rău, învinuire care m-a amuzat. Numai pentru român atacul la gramatică e ofensa supremă. Am constatat că înjurăturile dispăruseră, semn că administratorul își mai făcea și el datoria, din când în când.

Miștocarul, ca să termin și cu el, avea o poză de profil din care mă privea imaginea șablon a unui român american trumpist. Cu mult aer tras în piept, cu ochelari de soare complet opaci, răscrăcărat, cu o mână băgată în buzunarul pantalonilor și cu cealaltă zăngănind cheile de la mașină, pozat în fața unui monument al opulenței americane. În cazul lui, literele simbol de la Beverly Hills.

E o vârstă pentru toate, mi-am zis. Doar ce-am trecut de 60 de ani și iată că s-a și găsit unul care să mă facă boșorog. Am pus-o la curent pe Cristina de evoluția lucrurilor, în ceea ce mă privea. Vorba boșorog a devenit ultima noastră glumă.

În aceeași seară, cînd ne-am început plimbarea zilnică uzuală de pandemie, mi-am atârnat pe după umeri micul rucsac portocaliu în care țin sticlele de plastic cu apa de drum și binoclul de observat păsările și alte animale. “Ți-ai luat sacul ăsta portocaliu ca să nu vadă lumea că ești boșorog?”, a punctat Cristina.

O zi mai târziu, trecând pe lângă o vitrină, Cristina n-a putut să nu observe un șampon de “îngrijit” culoarea părului, zis și „nuanțator”. Ne-am pus pe râs, n-a mai fost nevoie să pronunțăm cuvântul odios.

Când l-a văzut Cristina pe Dragoș ultima oară până acum, adică chiar înainte de pandemie, nu remarcase că el folosise un astfel de șampon. Spre surprinderea norei, care se așteptase ca măcar mama înfrumusețatului să observe. În această privință, fiu-meu îmi calcă pe urme. Mie, părul a început să-mi încărunțească încă din facultate, iar taică-meu a fost la fel. Teoria mea e că noi, bărbații din arborele meu genealogic, judecăm adânc și albim de timpuriu.

Dragoș mi-a spus că sunt bătrân de-acum mai mult de 25 de ani, i-am amintit Cristinei. Nu mai ținea minte întâmplarea, așa că i-am povestit-o din nou. Aveam 33-34 de ani iar el, 8-9. Dintr-un motiv pe care l-am uitat, îi atrăsesem atenția că el e în continuare copil, nu tânăr, cum părea să creadă, iar el mi-a răspuns că eu sunt deja bătrân. Ne-am repetat fiecare de câteva ori acuzațiile, așa că n-am mai putut uita episodul. Păi, dacă l-ai jignit, ce voiai? mi-a spus Cristina. Poate ar trebui să-i amintesc și lui faza, acum, că e mai bătrân decât eram eu pe-atunci, i-am zis.

Închei această jelanie de om rănit de un cuvânt cu o amintire a maică-mii, pe același subiect. Încă avea pe-atunci maşina ei cea veche, o Dacia 1310. Va mai avea parte de una, un Logan pe motorină. După socotelile mele, nu trecuse de 65 de ani, dar deja o șubrezise boala care o va răpune, la 71. Era la drum, singură, spre comuna din Muscel în care avem casa rămasă de la bunicii mei paterni. După o oprire, n-a mai reuşit să pornească motorul. A săltat capota, a scos jiclorul de la carburator cu şurubelniţa, l-a curăţat cu o liţă, l-a suflat. Când se chinuia să-l pună la loc, pe lângă mașină au trecut câţiva băieţi de şcoală generală. Unul a strigat: „Uite, bă! Baba ştie cum se curăţă carburatorul!” Toată gaşca a râs, maică-mea s-a făcut că nu aude. Când mi-a povestit faza cu jiclorul, râdea, de parcă era un exemplu viu al vorbei înțelepte “cine râde la urmă, râde mai bine”.

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Trump nu recunoaște înfrângerea, dar își dă acordul pentru procedurile de tranziție

Președintele american Donald Trump a anunțat luni seara, pe Twitter, că își dă acordul pentru începerea procedurilor de tranziție,...
- Publicitate -

Patrick Quinn, unul dintre inițiatorii „Ice Bucket Challenge”, a murit la vârsta de 37 de ani

Americanul Patrick Quinn, care a contribuit la succesul mondial al campaniei "Ice Bucket Challenge" (provocarea găleţii cu gheaţă) creată cu scopul de a mediatiza...

Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford este eficient 70% împotriva COVID-19

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford are o eficienţă în medie de 70%, potrivit unui comunicat publicat luni, relatează...

Toronto, în izolare începând de azi

Toronto, şi o mare parte din împrejurimile sale vor fi plasate în ''izolare'' începând de luni din cauza agravării epidemiei de COVID-19, a decis...

Judoka Ecaterina Guică, aur pentru Canada la Pan-Americane

Judoka Ecaterina Guică a obținut o medalie de aur pentru lotul național al Canadei la Campionatele Pan-Americane care au avut loc la Guadalajara, Mexico...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -