Poza de profil

Citește și

Bixi revine în forță și adaugă 725 de biciclete electrice în flotă

Ville de Montreal a anunțat că Bixi, proiectul său de biciclete în autoservire, va continua și în acest an. Bixi...

SUA îl acuză pe prințul moştenitor saudit de „validarea” asasinării jurnalistului Khashoggi

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a ''validat'' asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în 2018, au indicat...

Simona Halep s-a retras din turneul de la Doha

Simona Halep, numărul trei mondial, s-a retras din turneul WTA de la Doha (Qatar), programat în perioada 1-6 martie,...
Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Două săptămâni înainte de ziua alegerilor, am dat o postare pro-Biden pe „Romanians in America”, un grup public de pe Facebook, cu 2500 de membri. E un grup de pe care oamenii cu creier și cu naturelul sensibil obișnuiesc să fugă repede pe „Romanians for Biden/Harris”, un grup privat, cu numai 600 de membri. Ajunși aici, unii fac incursiuni de informare în atmosfera tare a grupului public, dar sub o nouă identitate. Eu am ales să stau pe față în ambele grupuri.

Doar ce-am postat, că mi-au și sărit doi la beregată. Primul, cu o miștocăreală oarecare. Al doilea, cu un sfat pentru amicul miștocar, să nu se obosească cu „omul ăsta de-o vârstă cu idolul lui Biden”, și cu o mustrare pentru mine, un „boșorog” care are nevoie de un „baston” ca sa-și mențină echilibrul. Și-a întărit supozițiile cu o referire la poza mea de profil.

- Publicitate -

Am părul aproape alb, iar tipul de filtru folosit de mine pentru poză, unul numit „Slate” în aplicația Photos, îl face să pară încă și mai alb, nu că ar mai fi fost nevoie. Ideea mea cu filtrul fusese să-mi pun o idee de mască peste figură, dar rezultatul a fost că fața mea a căpătat un aspect oarecum cadaveric, ceea ce mie mi s-a părut okay, nu și Cristinei.

Poza de profil a autorului injuriei dezvăluia lumii un tip de vreo 30-35 de ani, așezat la o masă de restaurant, cu o farfurie de mâncare în față și zâmbind cu ochii pe cameră. Mâncarea, spre fină. Fructe de mare, asparagus, mici grăunțe greu de identificat. Zâmbetul, de actual ori fost băiat de cartier.

Nu mă văd de vârsta idolului lui Biden nici măcar în poza trecută prin numitul filtru, așa că i-am dat huliganului un „reply” prin care l-am admonestat, scurt, pentru lipsa de pricepere la folosirea virgulei. I-am comunicat, totodată, și bucuria mea de a afla, din poza lui de profil, că și-a găsit, în sfârșit, de mâncare. M-a înjurat copios, dar am avut tăria să nu-i răspund, ci doar să apăs butonul „Report comment to group admins”.

- Publicitate -

Am trecut iar pe la locul faptei câteva ore mai târziu, adus acolo de o altă reacție la postarea mea. De data asta, miștocarul îi oferea ajutor psihologic huliganului, rănit nevoie mare în urma confruntării cu mine. Îl sfătuia să nu-și pună mintea cu mine, pentru că sunt, pur și simplu, un om rău, învinuire care m-a amuzat. Numai pentru român atacul la gramatică e ofensa supremă. Am constatat că înjurăturile dispăruseră, semn că administratorul își mai făcea și el datoria, din când în când.

Miștocarul, ca să termin și cu el, avea o poză de profil din care mă privea imaginea șablon a unui român american trumpist. Cu mult aer tras în piept, cu ochelari de soare complet opaci, răscrăcărat, cu o mână băgată în buzunarul pantalonilor și cu cealaltă zăngănind cheile de la mașină, pozat în fața unui monument al opulenței americane. În cazul lui, literele simbol de la Beverly Hills.

E o vârstă pentru toate, mi-am zis. Doar ce-am trecut de 60 de ani și iată că s-a și găsit unul care să mă facă boșorog. Am pus-o la curent pe Cristina de evoluția lucrurilor, în ceea ce mă privea. Vorba boșorog a devenit ultima noastră glumă.

În aceeași seară, cînd ne-am început plimbarea zilnică uzuală de pandemie, mi-am atârnat pe după umeri micul rucsac portocaliu în care țin sticlele de plastic cu apa de drum și binoclul de observat păsările și alte animale. “Ți-ai luat sacul ăsta portocaliu ca să nu vadă lumea că ești boșorog?”, a punctat Cristina.

O zi mai târziu, trecând pe lângă o vitrină, Cristina n-a putut să nu observe un șampon de “îngrijit” culoarea părului, zis și „nuanțator”. Ne-am pus pe râs, n-a mai fost nevoie să pronunțăm cuvântul odios.

Când l-a văzut Cristina pe Dragoș ultima oară până acum, adică chiar înainte de pandemie, nu remarcase că el folosise un astfel de șampon. Spre surprinderea norei, care se așteptase ca măcar mama înfrumusețatului să observe. În această privință, fiu-meu îmi calcă pe urme. Mie, părul a început să-mi încărunțească încă din facultate, iar taică-meu a fost la fel. Teoria mea e că noi, bărbații din arborele meu genealogic, judecăm adânc și albim de timpuriu.

Dragoș mi-a spus că sunt bătrân de-acum mai mult de 25 de ani, i-am amintit Cristinei. Nu mai ținea minte întâmplarea, așa că i-am povestit-o din nou. Aveam 33-34 de ani iar el, 8-9. Dintr-un motiv pe care l-am uitat, îi atrăsesem atenția că el e în continuare copil, nu tânăr, cum părea să creadă, iar el mi-a răspuns că eu sunt deja bătrân. Ne-am repetat fiecare de câteva ori acuzațiile, așa că n-am mai putut uita episodul. Păi, dacă l-ai jignit, ce voiai? mi-a spus Cristina. Poate ar trebui să-i amintesc și lui faza, acum, că e mai bătrân decât eram eu pe-atunci, i-am zis.

Închei această jelanie de om rănit de un cuvânt cu o amintire a maică-mii, pe același subiect. Încă avea pe-atunci maşina ei cea veche, o Dacia 1310. Va mai avea parte de una, un Logan pe motorină. După socotelile mele, nu trecuse de 65 de ani, dar deja o șubrezise boala care o va răpune, la 71. Era la drum, singură, spre comuna din Muscel în care avem casa rămasă de la bunicii mei paterni. După o oprire, n-a mai reuşit să pornească motorul. A săltat capota, a scos jiclorul de la carburator cu şurubelniţa, l-a curăţat cu o liţă, l-a suflat. Când se chinuia să-l pună la loc, pe lângă mașină au trecut câţiva băieţi de şcoală generală. Unul a strigat: „Uite, bă! Baba ştie cum se curăţă carburatorul!” Toată gaşca a râs, maică-mea s-a făcut că nu aude. Când mi-a povestit faza cu jiclorul, râdea, de parcă era un exemplu viu al vorbei înțelepte “cine râde la urmă, râde mai bine”.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

La Montreal, programările pentru vaccinare posibile și pentru cei care au 80 de ani sau peste

La doar o zi după ce a deschis site-ul prin care persoanele de peste 85 de ani își poate...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -