Mai multe persoane au decedat în urma unui incendiu la Spitalul Județean Piatra Neamț

Update 2: “Zece persoane au fost declarate decedate, iar şapte persoane sunt în stare critică, inclusiv medicul de gardă”, a spus, la Antena 3, Irina Popa.

Update 1: Mai multe surse afirmă că numărul deceselor a ajuns la 10.

Șapte persoane au decedat, sâmbătă seara, în urma incendiului izbucnit la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean din Piata Neamţ, a anunţat inițial purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

“Incendiul a fost localizat şi lichidat în cel mai scurt timp. Din păcate, în urma incendiului s-au înregistrat şi victime, mai exact şapte persoane au decedat”, a declarat Popa, la Digi 24.

O altă persoană se află în stare critică.

Medicul de gardă de la secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe circa 80% din suprafaţa corporală, transmite Agerpres.

Potrivit Hotnews, pacienții care au decedat erau internați fiind infectați cu COVID-19 și erau intubați.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se va deplasa, sâmbătă seara, la Piatra Neamţ pentru evaluarea situaţiei.

Foto: Pagina Facebook a Spitalului Județean Neamț

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare