Judoka Ecaterina Guică, aur pentru Canada la Pan-Americane

Judoka Ecaterina Guică a obținut o medalie de aur pentru lotul național al Canadei la Campionatele Pan-Americane care au avut loc la Guadalajara, Mexico în acest week-end.

Pentru Ecaterina Guica (-52 kg), a fost prima competiție din ultimele 10 luni. Cu toate acestea, pauza lungă nu pare să fii avut un impact negativ pentru sportiva canadiană cu origini românești, ea câștigând toate cele trei meciuri cu ippon.

În runda finală, i-au trebuit doar 12 secunde pentru a-o învinge pe Luz Olvera din Mexic.

„Ecaterina a venit aici să câștige și asta a făcut. A sosit bine pregătită, a respectat planul stabilit și merită tot creditul pentru această primă medalie de aur panamericană ”, a declarat antrenorul Jean-Pierre Cantin.

De notat că un alt judoka cu origini românești aflat în lotul Canadei, moldoveanul Constantin Gabun (-73 kg), a pierdut în finala pentru medalia de bronz.

Canada a mai obținut alte două medalii de aur prin Catherine Beauchemin-Pinard și Antoine Bouchard și Shady El Nahas în vreme ce Kyle Reyes, Zachary Burt și Marc Deschênes au câștigat medaliile de bronz.

Foto: Catherine Beauchemin-Pinard, Ecaterina Guica și Antoine Bouchard. Credit: Judo Canada

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare