Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford este eficient 70% împotriva COVID-19

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford are o eficienţă în medie de 70%, potrivit unui comunicat publicat luni, relatează AFP.

Este vorba despre rezultate intermediare ale studiilor clinice la scară largă realizate în Marea Britanie şi Brazilia, precizează AstraZeneca.

În prezent, acest vaccin este mai puţin eficient decât cele dezvoltate de Pfizer/BioNTech şi Moderna, care au o eficacitate ce depăşeşte 90%, după cum au anunţat aceste companii, însă foloseşte o tehnologie mai tradiţională decât în cazul celorlalte două, ceea ce îl face mai ieftin şi mai uşor de depozitat, deoarece nu trebuie păstrat la temperaturi foarte scăzute.

AstraZeneca a declarat în comunicat că vaccinul său este “extrem de eficient” în prevenirea COVID-19, menţionând că niciun participant la studii nu a dezvoltat forme severe sau nu a trebuit internat.

Rezultatele preliminare se referă la studii realizate pe un eşantion de peste 20.000 de persoane, dintre care 131 au contractat boala.

Mai precis, eficienţa sa a crescut la 90% pentru un prim eşantion de persoane care a primit o jumătate de doză şi apoi o doză o lună mai târziu şi a scăzut la 62% pentru un alt grup care a primit două doze la o lună distanţă.

Grupul farmaceutic nu oferă detalii suplimentare pentru a explica această diferenţă de eficacitate.

În total, la aşa-numitele studii clinice de fază 3 la scară largă au participat 60.000 de persoane din întreaga lume. Ele se desfăşoară şi în Statele Unite, Japonia, Rusia, Africa de Sud, Kenya şi America Latină.

Laboratorul britanic a precizat că va prezenta rezultatele studiilor foarte rapid autorităţilor pentru a obţine o primă undă verde.

Datorită unui “lanţ simplu de aprovizionare”, vaccinul “va fi accesibil şi disponibil în întreaga lume”, a declarat Pascal Soriot, director general al AstraZeneca, într-un comunicat.

Grupul afirmă că avansează rapid în fabricarea planificată a 3 miliarde de doze, care vor fi disponibile în 2021.

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a declarat pentru Sky News că este “foarte fericit” în legătură cu această veste considerată drept “încurajatoare”, scrie Agerpres.

“Este crucial ca autoritatea de reglementare independentă, MHRA, să analizeze datele şi să verifice dacă vaccinul este eficient şi sigur”, însă “acest vaccin dezvoltat aici (în Marea Britanie) este mai uşor de administrat decât cel al Pfizer, deoarece nu trebuie păstrat la -70 de grade”, a adăugat ministrul.

Foto: Astra Zeneca

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare