Canada îl va numi pe general-maiorul Dany Fortin coordonatorul operațiunilor de vaccinare anti-COVID-19, potrivit mai multor relatări din presa canadiană.
Un anunț oficial ar urma să fie făcut azi de premierul Justin Trudeau.
Autoritățile sanitare din Canada ar urma să aprobe primul vaccin împotriva COVID-19, cel creat de Pfizer, înainte de sfârșitul acestui an.
Canada se așteaptă să aibă 6 milioane de doze de vaccin disponibile în primele trei luni ale anului viitor, ceea ce înseamnă că ar putea vaccina trei milioane de locuitori.
Guvernul federal a semnat contracte de pre-aprovizionare cu mai multe companii aflate în faze avansate de dezvoltare și testare a unui vaccin împotriva COVID-19, inclusiv cu Moderna.