Acesta nu e un curs de istorie. Deși un istoric nu poate părăsi niciodată istoria. E un text despre cum se raportează cei plecați la sărbătorile țării de origine.
Sărbătorile sunt momente de reflecție, de întoarcere în timp, întoarcere nostalgică sau furioasă. Depinde de plecarea fiecăruia. Fiecare emigrant pleacă cu « plecarea » lui. Nu există plecare, există plecări. Dacă vorbim de trei milioane de plecați, atunci vorbim de trei milioane de plecări. Plecarea înseamnă emigrare, imigrare, traseu migraționist, integrare, adaptare, asimilare. Nicio plecare nu seamănă.
Ziua de 1 Decembrie e Ziua Națională a României. Imigranții au două sau mai multe zile naționale de sărbătorit. Depinde de țară sau țările în care se așează după plecare și de atașamentul simbolic pe care îl simt în momente diferite ale vieții lor.
Trăiesc ei emotiv zilele naționale? Cum le sărbătoresc? De ce le sărbătoresc sau de ce nu le sărbătoresc? Sunt întrebări pe care un sociolog le-ar pune într-o discuție despre emigrare, identitate, transfer cultural.
Cum sărbătoresc imigranții români din Canada Ziua Națională?
Ce-am observat de-a lungul timpului petrecut în Canada? Sărbătorile oficiale, mă refer la cele din consulate și ambasade, sunt după un model vechi și oarecum frustrant pentru unii imigranți. Îmi amintesc că, într-un an, s-a sărbătorit la Montreal Ziua Națională cu mare fast. Spre marea mea surprindere au fost invitați oameni care nu știu să fi avut o activitate marcantă comunitară și nici în societatea de adopție. Un model care îmi amintea de ce lăsasem acasă. Poate și pentru că generația mea a rămas sensibilă negativ la tot ce înseamnă fast și formă fără fond. Am crescut cu cântece patriotice și înmânări de diplome goale de conținut și semnificație.
Dar comunitar? Comunitar oamenii se regăsesc. Am văzut mulți români imigrati în Canada, mai ales din valul postdecembrist, care în ultimii ani îmbracă cu ocazia zilei naționale, și nu numai, costume populare. Unii au adus costumele vechi de acasă, primite moștenire de la părinți și bunici. Un transfer cultural pregnant, aș spune, pentru generația născută aici. Un atașament identitar. O tușa identitară care, în imensitatea etnică a multiculturalismului canadian, face bine. Suntem vizibili.
De unde vine acest atașament, destul de recent, față de costumul popular românesc? Poate și dintr-o nevoie strigătoare de a te defini identitar, poate și din faptul că generația de care vorbesc a fost lipsită în sistemul comunist de simbolurile tradiționale. Poate pentru că e o formă de regăsire.
Când părășeșți o țară, nu înseamnă că părăsești totul. Schutz, sociolog austriac, vorbește despre valiza ca simbol al plecării. Am observat, printre diferitele feluri de a pleca, cât de importantă este valiza cu care emigrantul pleacă. Sunt compatrioți care au pus în valize simboluri afective puternice.
Schutz spune că simbolurile afective puternice, care pot fi un mileu croșetat de bunica, o căniță de cafea de la mătușa, o față de masă de la mama, fotografii de familie care trag după ele imaginile copilăriei, te țin legat de universul părăsit cu voia sau fără voia ta și-ți îngreunează integrarea. Cei care pleacă cu valiza emotivă ceva mai goală si pun dicționare, cărți, haine de iarnă, lăsând aproape tot ce este simbol material afectiv în urmă, trăiesc integrarea « fără dureri ».
Vine un timp, din ce-am văzut, cam la o distanță de 7-8 ani după plecare, când orice revenire acasă înseamnă o umplere a valizelor cu simboluri afective sau pur și simplu tradiționale. Este perioada când mulți din cei emigrați « la sec », adică cu valiza afectivă mai goală, aduc obiecte românești. Cine nu și-a adus la un moment dat o strachină lucrată la mâna, niște linguri de lemn sau niște ștergare luate, uneori, din aeroport ca un ultim semn de rămas bun. Dar zacuscă, cine nu a adus un borcan de zacuscă? Dulceață de nuci sau de gutui? În sociologia emigrației sunt simboluri afective care mărturisesc despre relația mai mult sau mai puțin declarată a plecatului cu locul lăsat în urmă pentru totdeauna sau pentru un timp.
Deci, ce-ar fi Ziua Națională a României pentru plecații spre Canada? Poate o încercare de solidaritate, de regăsire, de laisser aller, un timp răbdător cu amintirile. Citeam undeva că acasă este locul unde poți deveni cea mai bună varianta a ta. Poate că zilele de sărbători românești sunt zilele când devenim sau redevenim cea mai bună varianta a noastră, când ne uităm cu drag și întinderi de mâini dincolo de ocean.
La mulți ani, România de-acasă! La mulți ani, România diasporei! Să ne regăsim la anul la fel de prieteni și solidari!
Imagine arhivă: Flashmob românesc de 1 decembrie 2018, la Montreal. Fotografie oferită de Teo Tanase și Luminița Stănescu
