Ziua Naţională a României în Canada, marcată cu spectacol de lumini la Niagara şi înălţare a drapelului la primăria Ottawa

Ambasada României la Ottawa are plăcerea să-i informeze pe cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în Canada cu privire la programul de manifestări dedicate celebrării Zilei Naţionale a României în 2020.

  • Iluminarea Cascadei Niagara în culorile drapelului României; spectacolul de lumini va avea loc în data de 1 decembrie, în intervalul orar 21.45-22.00 (ora locală), şi va putea fi urmărit online aici.
  • Ceremonia de înălţare a drapelului României în faţa Primăriei capitalei federale a Canadei, Ottawa, în prezenţa primarului Jim Watson. Ceremonia va avea loc în data de 3 decembrie.

Ambasada României reaminteşte că Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, sărbătoreşte anul acesta Ziua Naţională a României printr-un proiect de diplomaţie digitală.

Astfel, în perioada 28 noiembrie – 1 Decembrie 2020, printr-o secţiune special creată pe site-ul propriu, Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv cele peste 150 de misiuni diplomatice şi oficii consulare ale României în străinătate, promovează talentul creator românesc şi istoria ţării noastre, cu accent pe muzica clasică şi contemporană, teatrul şi artele scenei, artele vizuale, precum şi prin prezentarea unor documente inedite din fondul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.

Cu acest prilej, dorim să transmitem tuturor românilor, din ţară şi din străinătate, cele mai bune urări de sănătate şi viaţă lungă.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare