Annick Goulet, ambasadoarea Canadei în România, și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Iohannis

Noua ambasadoare a Canadei în România, excelența sa Annick Goulet, și-a prezentat marți, 15 decembrie, scrisorile de acreditare președintelui României, Klaus Iohannis.

Annick Goulet a fost desemnată ca ambasador al Canadei în România la sfârșitul lunii septembrie a acestui an, ea înlocuindu-l în această poziție pe Kevin Hamilton care și-a încheiat mandatul.

„Canada-România, o relație puternică și plină de potențial! La muncă”, a scris pe Twitter ambasadoarea Canadei azi, după întâlnirea cu președintele Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat rolul de liant major între cele două țări pe care îl joacă comunitatea românească din Canada, care este bine integrată în societate.

Președintele României a evocat domenii importante de colaborare în planul dialogului bilateral, precum dezvoltarea relațiilor economice și comerciale, inclusiv sectorul investițiilor, continuarea cooperării în domeniul nuclear civil, în special prin utilizarea tehnologiei CANDU, colaborarea pe linie consulară, cooperarea în planul securității și apărării (cu accent pe zona Mării Negre), precum și consolidarea relației transatlantice, pentru care dialogul cu Canada are o semnificație specială.

La rândul său, doamna ambasador Annick Goulet a confirmat rolul important pe care România îl joacă în relația transatlantică, exprimând dorința autorităților canadiene de dezvoltare a relațiilor bilaterale cu țara noastră în toate domeniile de interes comun, precum economie, inclusiv investiții, energie, apărare, agricultură, mediu și statul de drept. Ambasadorul Canadei a mulțumit în context pentru ratificarea de către România a Acordului Economic şi Comercial Cuprinzător (CETA) între Canada, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte, se arată într-un comunicat de presă al Președinției României.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare