O călătorie în lumea cărților cu Mircea Gheorghe

Citește și

Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Cândva, citeam multe cărți. Acum, încep să citesc una cam o dată pe lună și, de obicei, o abandonez înainte de jumătate. Dacă o duc până la capăt, lectura ei îmi ia vreo două luni. Îmi place în continuare să frecventez librăriile. Uneori, cu o carte în mână, îi verific prețul pe Amazon și o comand pe loc de la ei. Cumpăr în continuare semnificativ mai mult decât apuc să citesc, dar am devenit mult mai sensibil la acumularea de cărți. Din când în când, vând cărți citite și cărți necitite, cam douăzeci la prețul uneia noi. O dată mi s-a întâmplat să-mi dau seama că tocmai cumpărasem o carte pe care o vândusem cândva.

În schimb, citesc la întâmplare, pe net, postări de pe Facebook și știri, în primul rând, dar și articole ale căror titluri îmi fac cu ochiul. Unul despre omul de Neanderthal, altul despre sărăcia din țările bogate, un altul despre un fost membru al Black Panters care trăiește în sudul Franței, încă unul despre originea românilor explicată pe baza codului genetic.

- Publicitate -

Mai frunzăresc și revistele la care suntem abonați, dar la care am anulat deja reînnoirea automată de abonament din 2021, pentru că am ajuns amândoi cei din casă la concluzia că nu mai facem față la șuvoiul de texte: The Economist, New Yorker, Vanity Fair, Esquire. Articolele pe care le găsesc interesante le caut și le citesc pe telefon, măcar așa pot să-mi împărtășesc mai repede bucuria lecturii, pe Facebook.

Am dat din casă toate aceste detalii ca să spun că o carte care analizează fenomenul lecturii nu avea cum să mi se adreseze altfel decât personal. Și ca mine sunt mulți, bănuiesc.

Mircea Gheorghe, scriitor român din Canada, publică un volum (*) de 190 de pagini, cu prolog, epilog și, între ele, 34 de mici capitole cu titluri incitante, cum ar fi acestea: „Intenţia cititorului – intenţia autorului”, „Cât contează biografia?”, „Elitism şi competenţă”, „Literatura ca joc”, „Lecturi dificile”, „Nu citim de două ori aceeaşi carte”. Capitolele sunt eseuri de sine stătătoare și o formă preliminară a lor a apărut, în serial, în revista Pagini românești de la Montreal. Pe unele le-am citit în revistă. Citindu-le acum în volum, găsesc că ele dau o prezentare extrem de cuprinzătoare și atractivă a acestei importante activități specifice omului, lectura.

- Publicitate -

Capitolele de început prezintă lunga istorie a lecturii, vorbind despre suporturile pe care se scria cândva (rulouri de papirus, codexuri), despre scrierea fără pauze între cuvinte (scriptio continua), ori despre trecerea de la lectura cu voce tare la lectura silenţioasă, cea din urmă devenită predominantă abia din secolul al X‑lea. Cota superioară a vocii față de scris de altădată rezultă și din acest surprinzător amănunt: sensul proverbului latin „verba volant, scripta manent” avea pentru antici înțelesul „vorba zboară, scrisul zace”, care-i deosebit de înțelesul dat de noi azi, „vorbele zboară, scrisul rămâne”.

Cartea ne dă, indirect, sfaturi utile pe tema lecturii. Unul: lectura nu trebuie abandonată la prima dificultate a textului ieșită în cale. Altul: există o viteză optimă a lecturii, nu citi nici prea repede, ca să apuci să înțelegi ce-i de înțeles, nici prea încet, ca să nu pierzi firul de la o pagină la alta. Ne dă și-o punere în gardă a potențialilor trișori: dreptul de a vorbi despre cărţi necitite nu este funcţional decât pentru marii cititori, pentru că „majoritatea discuţiilor despre o carte, în ciuda aparenţelor, nu se raportează la ea, ci la un ansamblu mult mai întins care este cel al tuturor cărţilor determinante pe care se bazează o anumită cultură într‑un moment dat.”

Mircea_Gheorghe_Bucuriile_lecturii_coperta

Starea de asediu sub care pare să se afle azi lectura cărților, fie din cauza schimbării de suport al textului (trecerea de la pagina tipărită la suportul electronic), fie a concurenței făcute ei de televiziune și internet, este considerată în mare parte o falsă alarmă, așa cum au mai existat în trecut. (Émile Faguet, la începutul secolului al XIX-lea, constata că lectura devenise o ocupaţie marginală).

Cartea are o bibliografie de aproximativ 50 de volume, cu tot cam atâția autori. Aleg aproape la întâmplare câțiva dintre acești autori și unele din ideile lor prezente în volum.

Edith Wharton: Lectura nepotrivită produce impostură şi o falsă mulţumire de sine.

Fernando Pessoa: Cititorii se îndepărtează implacabil de operele unor mari scriitori şi poeţi.

Daniel Pennac: Cititorul are drepturi în raport cu o carte, cum ar fi de a‑şi folosi fără constrângere imaginaţia în interpretarea ori asimilarea unui text, de a nu citi (un drept aporetic, pentru că un necititor își pierde drepturile de cititor), de a sări paginile, de a nu termina o carte, de a o reciti, de a citi orice, de a se emoţiona la indiferent ce carte, de a citi oriunde, de a citi doar fragmente şi la întâmplare, de a citi cu glas tare, de a nu vorbi despre ce a înţeles.

Milan Kundera: Uneori, autorul se iluzionează cu privire la amănuntele semnificative care, potrivit intenţiei lui, ar trebui să dea o valoare suplimentară textului.

Umberto Eco: Există două feluri de cititori, cititorii semantici şi cititorii critici. Cititorul semantic sau naiv umple cu sens un text pe care‑l parcurge, în timp ce cititorul critic încearcă să explice raţiunile structurale prin care textul este apt să corespundă sensului semantic, adică naiv.

Sainte‑Beuve: Scopul lecturii şi interpretării este cunoaşterea în primul rând a autorilor. Un critic, când scrie despre o carte, trebuie să-și ia cerneala din călimara autorului (sa-i înțeleagă demersul).

Marcel Proust (contrazicându-l pe Sainte-Beuve): „O carte este produsul unui alt eu decât cel pe care‑l manifestăm în societate, în obişnuinţele şi viciile noastre”.

Charles Dantzig: Lectura nu are niciun rol educativ. Reaua influenţă a lecturii este o legendă la fel de stupidă ca şi buna sa influenţă.

(*) Mircea Gheorghe, “Bucuriile şi capcanele lecturii – O călătorie în lumea cărților”, eseuri, Ideea Europeană, 2020.

Mircea Gheorghe este autorul volumelor “Partida de canastă”, proză scurtă (Polirom, Iaşi, 2005), „Imprevizibilul triumf”, eseuri (Institutul European, Iaşi, 2008), „Clepsidra”, roman (EuroPress, Bucureşti, 2010), „O adevărată familie”, proză scurtă (Adenium, Iaşi, 2013), „Renversements”, roman – sub pseudonimul Maurice Germain (Edilivre, Paris, 2015).

Nota redacției: cronică apărută inițial în LaPunkt.ro

- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Muzeul Grevin din Montreal s-a închis

Muzeul Grevin din Montreal a anunțat azi că își închide porțile definitiv. Decizia a intrat în vigoare imediat. „După un...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -