Va prelungi Quebecul măsurile de izolare după 11 ianuarie?

Premierul Quebecului, François Legault, a anunțat în decembrie că provincia va fi pusă pe pauză între 25 decembrie 2020 și 11 ianuarie 2021, pentru a limita răspândirea virusului și a relaxa puțin încărcarea sistemului de sănătate. Magazinele neesențiale au fost închise și munca de la distanță impusă oriunde a fost posibil. Elevii învață online în această săptămână și ar trebui să revină în clase pe 11 ianuarie. 

Doar că aceste măsuri nu pare să dea rezultate până în prezent. Numărul de noi cazuri este mare și numărul de spitalizări crește, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă guvernul va prelungi măsurile decise în decembrie până la sfârșitul lunii ianuarie.

În același timp, experții din domeniul sănătății publice au început să dea interviuri în presă cerând prelungirea măsurilor restrictive.

Benoît Mâsse, epidemiolog la École de santé publique de l’Université de Montréal, spune într-un interviu pentru Radio-Canada că „ar fi dificil să se justifice redeschiderea școlilor pe 11 ianuarie dacă vom înregistra o creștere continuă a numărului de cazuri. Școlile sunt locuri importante de transmitere”.

Dr. Nathalie Grandvaux, profesor de biochimie la Universitatea din Montreal spune pentru Journal de Montreal că „atâta timp cât suntem în aceste cazuri și aceste cifre, o rată de pozitivitate de 6%, nu văd cum guvernul va putea inversa măsurile pe care le-a pus în aplicare“.

„Trebuie să punem în aplicare măsuri stricte de izolare cât mai curând posibil, inclusiv întârzierea întoarcerii la școală, menținerea tuturor magazinelor, cu excepția celor esențiale, închise și restricționarea călătoriilor. Trebuie să fim în ofensivă, mai degrabă decât să așteptăm să reacționăm“, a declarat Marina Klein, profesor de medicină al Universității McGill, specializat în boli infecțioase și virale într-un articol din Le Devoir.

„Numai o scădere semnificativă a numărului de cazuri ar permite redeschiderea zonelor neesențiale. Dacă cifrele continuă să urce în jur de 2.000 sau 2.500 de cazuri zilnice, nu ne putem gândi la redeschiderea într-o săptămână, crede Benoit Barbeau, expert în virologie la Universitatea Quebec din Montreal (UQAM) citat de La Presse.

Toate aceste declarații pun presiune pe guvern, premierul Legault afirmând aproape la fiecare conferință de presă că el respectă sfaturile venite de la cei care lucrează în domeniul Sănătății publice.

Va fi dificil pentru guvern să propună o ieșire din izolare în acest moment, dacă nu vom vedea un trend descrescător în următoarele zile.

În același timp, să amintim că provincia vecină, Ontario, a intrat în izolare din 25 decembrie până pe 23 ianuarie în cele mai multe regiuni din sudul provinciei.

Astăzi, Marea Britanie a anunțat un nou lockdown până la jumătatea lunii februarie.

Autoritățile își pun toate speranțele în vaccinare, doar că în acest moment capacitățile de producție nu fac față cererilor.

Quebec a vaccinat ieri 1.711 persoane pentru un total de 30.473 de persoane vaccinate până acum. Chiar dacă aceste cifre sunt mici, strategia Canadei de a vaccina persoanele la risc poate conduce la o diminuare substanțială a internărilor în spital, dar acest lucru se va întâmpla cel mai probabil spre luna martie.

Canada a primit până acum 423.000 de doze de vaccin (Pfizer + Moderna), dar nu a administrat decât 121.000 din acestea, ceea ce reprezintă 0,32% din populație.

Chiar și așa, Canada este în Top 10 la nivel mondial ca procent din populație vaccinată, așa cum se vede din graficul de mai jos.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare